Cu palid verb aş vrea să-ţi scriu, Mărite
Că eu visez în fiecare noapte
Cum tu cobori pe raze strălucite
Şi umpli casa mea cu grele şoapte
Cum spui că şi pe tine te frământă
Că s-a umplut de falşii zei pământul
Ape-au secat, puţine păsări cântă
Şi-n adunări este stâlcit Cuvântul
Şi nimeni nu se-treabă de ce sara
Nu mai răsună-n deal un glas de bucium
De ce în deznădejde cade ţara
Şi doar pentru măriri e zor şi zbucium.
Ştiu că le vezi pe toate şi te doare
Că nu mai auzim cum creşte pomul
Că nu simţim căldura de la soare
Ca molima se-ntinde peste pământ neomul…
Învaţă-ne, Mărite, s-o luăm de la-nceput
Să alungăm miasmele-n pustiu
Şi să renaştem din străvechiul lut
Ca verbul tău în veci să fie viu!
Comentarii