Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic şi sub atenta implicare şi coordonare a PC. Pr. Mihai Cobziuc, consilier eparhial în cadrul Biroului de Relaţii pentru Minorităţi, în colaborare cu PC Pr. dr. Constantin Oprea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural, la Societatea pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuţi, Ucraina a avut loc lansarea proiectului „Păstrarea identităţii etnice, religioase şi lingvistice a românilor din Ucraina”, proiect realizat la iniţiativa Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni (Guvernul României), reprezentat de domnul secretar de stat Gheorghe-Florin Cârciu şi care s-a materializat prin aducerea la Cernăuţi a 350 de pachete a câte 13 cărţi religioase, ce au fost distribuite comunităţilor de români care trăiesc în această regiune şi care încă mai studiază, vorbesc, citesc în limba română şi simt româneşte.
Gazda evenimentului a fost domnul profesor Vasile Bâcu, preşedinte al Societăţii pentru Cultură Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuţi, care a vorbit publicului despre momentul deosebit în care ne aflam şi anume prezentarea de carte „duhovnicească şi religioasă”, dar şi despre importanţa pe care o are acest proiect de suflet, pentru comunitatea românilor din regiunea Cernăuţilor. Domnul profesor Vasile Bâcu s-a îngrijit ca aceste cărţi să ajungă la persoanele care într-adevăr se bucură de orice „semn” ce vine din ţara mamă.
Pr. Mihai Cobziuc, consilier în cadrul Biroului pentru Relaţii cu Minorităţile, a transmis bucuria cu care a revenit pe meleagurile unde a studiat, vorbind despre importanţa acestui proiect al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, ca ajutor spiritual adus celor ce nu şi-au uitat rădăcinile. Scopul acestuia este de fapt completarea bibliotecilor şcolare şi parohiale care au lipsă de carte românească, cu literatură religioasă. În încheierea cuvântului său, Pr. Cobziuc Mihai a subliniat faptul că acest proiect a fost susţinut financiar de Departamentul Românilor de Pretutindeni şi a enumerat titlurile cărţilor care fac parte din acest „pachet” de 13 cărţi după cum urmează: „Lacrimile pocăinţei”, „Învierea şi Schimbarea la Faţă”, „Statutul femeii după Vechiul Testament”, „Viaţa şi Paraclisul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, „Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Pătimirilor”, „Sfântul Ioan Botezătorul”, „Pecetea celor două testamente”, „Carte de rugăciuni”, „Florilegii patristice”, „De la iadul fricii la bucuria credinţei”, „La porţile timpului”, „Dialogul cu mari duhovnici”, „Trilogia cuvântului”, „Psaltirea”, „Viaţa şi minunile cunoscute ale Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava” (toate publicate la Editura Crimca).
Cu emoţie în glas, PC. Pr. dr. Constantin Oprea, consilier în cadrul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, a adus gândul cel bun de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor „care, mărturisesc aici, aşa cum poate unii cunosc, după o păstorire frumoasă, duhovnicească a vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen, Părintele nostru Arhiepiscop prin rodnica activitate menţine legătura frumoasă, mai ales prin rugăciune şi unitate, cu românii de aici, din Bucovina de Nord”. Părintele a amintit faptul că legăturile au fost întotdeauna strânse şi frumoase indiferent de vicisitudinile sau problemele timpului, aducând în atenţie faptul că „Ierusalimul neamului românesc” – Mănăstirea Putna întotdeauna se îngrijeşte, ca şi foarte muţi clerici de altfel din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în a-i purta în rugăciune pe românii din Bucovina de Nord. În încheierea cuvântului său, părintele a vorbit despre acest proiect frumos pe care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor l-a iniţiat prin purtarea de grija a lui Dumnezeu, prin binecuvântarea Înalt-preasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic, dar şi prin stăruinţa colegului nostru, părintele consilier Mihai Cobziuc, şi i-a asigurat pe românii din Bucovina de Nord că întotdeauna vor găsi sprijin sufletesc, mai ales prin rugăciune, dar şi sprijin financiar, dacă va fi nevoie.
Domnul Iurie Levcic, Director al Centrului Cultural de Arta din Cernăuţi a prezentat celor prezenţi la eveniment un scurt film despre marile personalităţi ce îşi duc somnul de veci în cimitirul din Cernăuţi, printre care se pot aminti: profesorul Aron Pumnul, academicianul I.G. Sbiera, mitropoliţii Vladimir Repta, Teoctist Blajevici, Nectarie Cotlarciuc, preotul Dimitrie Dan, episcopul Dositei Herescu, Constantin Isopescu-Grecul, pictorul Epaminonda Bucevschi, preoţi precum Dionisie Bejan, Zaharie Voronca ş.a. Totodată domnul director a invitat câţiva elevi de la Şcoala Populară de Arte din Cernăuţi, care au interpretat colinde şi cântece patriotice.
În încheierea evenimentului, părinţii consilieri au conferit din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Excelenţei Sale, doamnei Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuţi, domnului profesor Vasile Bâcu şi domnului Iurie Levcic, Medalia Jubiliară – înscrisă în crucea bimilenară a istoriei şi a jertfei poporului român, în contextul împlinirii a 500 de ani de la târnosirea Bisericii „Sfântul M. Mc. Gheorghe” a Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, precum şi Icoana Jubiliară în semn de preţuire şi recunoştinţă.
Delegaţia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost invitată de Consulatul Român de la Cernăuţi şi la evenimentul lansării volumului „Un consulat Regal la Cernăuţi…”, eveniment care s-a desfăşurat în prezenţa Excelenţei Sale, doamna Irina-Loredana Stănculescu, Consul General al României la Cernăuţi, a doamnei Alexan-drina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, şi a multor oameni de cultură din spaţiul cernăuţean. (PAUL TORAC, ArhiepiscopiaSucevei.ro; Foto: N. Hauca, Pro Bucovina Cernăuţi)


























Comentarii