După 8 ani, CFR Călători lansează în circulaţie 12 trenuri InterCity

După o pauză de 8 ani, CFR Călători reintroduce trenurile IntercityVor fi 12 trenuri care vor lega Bucureştiul de Cluj, Arad, Suceava, Iaşi, Constanţa şi un tren Braşov-Constanţa.

CFR Călători informează că, începând cu data de 11 decembrie 2022, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2022-2023, ce va fi valabil până la data de 09 decembrie 2023.

În noul Mers al Trenurilor vor circula zilnic în medie 1.100 trenuri operate de CFR Călători, în funcţie de perioada din an.

Compania anunţă reintroducerea a 12 trenuri InterCity:

IC 531 „Avram Iancu” Bucureşti Nord – Cluj Napoca; IC 521 „Avram Iancu” Teiuş – Arad (Ramură de la tren IC 531); IC 532 „Avram Iancu” Cluj Napoca – Bucureşti Nord; IC 522 „Avram Iancu” Arad – Teiuş (Ramură pentru tren IC 532); IC 536 „Tomis Expres” Constanţa – Braşov; IC 538 „Tomis Expres” Braşov – Constanţa; IC 551 „Ştefan cel Mare” Bucureşti Nord – Suceava; IC 562 „Ştefan cel Mare” Paşcani – Iaşi (Ramură de la tren IC 551); IC 552 „Ştefan cel Mare” Suceava – Bucureşti Nord; IC 561 „Ştefan cel Mare” Iaşi – Paşcani (Ramură pentru tren IC 552); IC 581 Bucureşti Nord – Constanţa; IC 582 Constanţa – Bucureşti Nord.

Toate vagoanele sunt modernizate şi sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalaţie de climatizare, toalete ecologice, uşi de acces şi intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalaţie de sonorizare, afişaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capat al salonului.

În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat şi sunt apte pentru circulaţie cu viteza maximă de 160 km/h şi chiar 200 km/h unele dintre ele.

Compania mai anunţă că trenurile „Prietenia” 402/ 401 Bucureşti Nord-Chişinău şi retur, precum şi trenurile 1064/1061 Iaşi-Ungheni şi retur circulă zilnic în acest mers de tren nou.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: