Le urez să sărbătorească şi ele măcar încă 50 ani de existenţă a Clubului Femina din Câmpulung Moldovenesc

Au trecut mai bine de 50 de ani (de fapt, 52) de când, pe lângă Casa Orăşenească de Cultură din Câmpulung Moldovenesc, unde lucram ca metodist, am luat iniţiativa să înfiinţăm un club al femeilor, la început sub formă de şezătoare, pentru a putea cuprinde atât activităţi educative, cât şi practice. Mai târziu, având condiţii de extindere în noua Casă de Cultură a Sindicatelor, unde mi-am desfăşurat activitatea atât ca metodist, cât şi ca director, clubul nostru a luat amploare de-a lungul anilor, având peste o sută de membre.

Activităţile noastre multiple şi variate (sociale şi de socializare, de schimb reciproc de experienţă în activităţile casnice ca părinţi, educatori etc.), excursiile organizate pentru cunoaşterea monumentelor istorice, arhitectonice, nu numai din zona noastră, ci şi din alte zone ale ţării, expoziţiile de artă populară, pictură, produse culinare, ne-au făcut cunoscute şi peste hotarele judeţului, ceea ce ne-a condus la schimburi de experienţă cu organizaţii de femei din Suceava, Buzău, Rădăuţi şi altele.

Despre toate acestea am mai scris în acest cotidian, aşa că nu ne vom mai referi la activităţile Clubului, pe care am avut cinstea să-l conduc de la înfiinţare şi până acum, când am devenit nonagenară şi, dacă voi avea zile, mă apropii de centenar.

A venit vremea să predau ştafeta celor mai tineri şi în putere de a organiza activităţi pe măsura vremurilor pe care le trăim şi a condiţiilor de care dispunem. Nu este o despărţire uşoară, aşa cum cred eu, toţi ne despărţim cu greu de ceva drag şi apropiat, care a făcut parte din viaţa noastră. Doresc însă, din toată inima, ca acest Club, încercat şi el de vremuri şi de problemele cu care s-a confruntat întreaga lume, nu numai să-şi continue activitatea, dar să se bucure de o şi mai mare apreciere din partea celor care îl cunosc sau doar aud despre el, subsemnata, atât cât îmi mai permite vârsta şi sănătatea, punându-mi la dispoziţia noii conduceri îndelungata mea experienţă.

Am predat ştafeta unei membre a Clubului nostru, inimoase şi sufletiste, care a dovedit calităţi de bun organizator, de omenie şi înţelegere a celor din jur, învăţătoarei Felicia Oblesniuc, un cadru de nădejde al Şcolii pentru copiii cu probleme deosebite din localitate.

M-am bucurat să aflu că i s-au alăturat şi alte cadre didactice dornice să ajute activităţile Clubului, printre care doamna profesoară Maria Samoilă şi fosta directoare a şcolii amintite, profesoara Elena Zvanciuc, care rămâne în amintirea noastră ca un om dăruit ajutorării copiilor cu probleme de sănătate şi sociale, organizând şi conducând cu deosebite realizări peste un sfert de veac Şcoala Specială.

Noua preşedintă a Clubului se mai bucură de sprijinul educatoarei Iulieta Bradu, de cel al poetei Gabriela Braha, al doamnei Maria Loică, o mare sufletistă şi generoasă membră a vechii conduceri, gata oricând să vină în ajutorul semenilor săi. Este un câştig că, în activităţile Clubului, s-a implicat şi muzeografa Maria Ulian, clubul fiind găzduit, ca şi multe alte activităţi culturale, la Muzeul Arta Lemnului, unde se bucură de sprijinul întregului colectiv, în frunte cu managerul Bogdan Stamatin.

Aşadar, în noua formaţie, clubul a pornit la drum, timid, ca orice început, dar cu perspective de viitor promiţătoare. Am participat şi eu, dar prin telefon (activitatea din acea zi fiind dedicată Zilei Buovinei), având bucuria să le cunosc pe această cale şi pe membrele noi, doamnele Virginia ilică, Veronica Stan, Doina Hriţcu, Ioana Vranău, Ingrid Imbir, Oltea Ştefureac, Virginia Bedrule, care au venit cu drag aici să socializeze, să primească şi să-şi împărtăşească şi ele celor mai vârstnice gândurile şi preocupările. Avem speranţa că, din vechea gardă, le vor fi de folos femei cu experienţă ca Domnica Viorescu, medicii Silvia Vranău, Smaranda Iordachescu, jurista Elena Kreisel, Didina Grămadă, scriitoarea Alina Androhovici-Lucău, Maria Loică, Maria Bălan, Victoria Catrinari, Lili Roman, Aurica Ieremia, Felicia Bărbulescu, Nuşa Nisioi, Lidia Arseniuc, poate şi doamna Tănăsan Aurora, nonagenară şi dânsa, Elena Mândrilă, Viorica Bilinschi, Sebastiana şi Maria Bălan şi altele. De folos şi de cercetat, pentru a nu se uita, este şi activitatea celor care nu mai sunt in viaţă, printre care Otilia Sfarghiu, Crizanta Forminte, Valentina Vranău, Silvia Boca, Melita Edu, Aurelia Bolohan, Magdalena Tiron, Tereza Ţiganiuc, Veronica Livescu, Isabela Borşu şi altele din cele peste şaizeci plecate în lumea umbrelor, pe care spaţiul nu ne permite să le amintim, dar care nu pot fi uitate.

Mulţumesc conducerii oraşului, cu deosebire domnului primar Mihăiţă Negură, colectivelor Bibliotecii orăşeneşti, Muzeului şi altor instituţii care ne-au găzduit şi ne-au sprijinit să ne desfăşurăm activitatea. Mulţumim tuturor intelectualilor, femei sau bărbaţi (medici, jurişti, preoţi, economişti, oameni de cultură etc.) care, de-a lungul anilor, ne-au acordat sfaturi preţioase, chiar dacă nu-i putem aminti pe toţi, dar şi celor din alte localităţi, scriitorii, artiştii, şi oamenii de valoare din alte domenii, care, fiind oaspeţi ai Câmpulungului, ne-au onorat cu prezenţa atunci când au fost solicitaţi de noi.

Personal, aduc mulţumiri şi acestui cotidian în care, de multe ori, ne-a fost oglindită activitatea, prin bunăvoinţa conducătorilor Ion Paranici, Ion Nedelea, Dumitru Teodorescu, a membrei noastre de onoare, prin sprijinul acordat, jurnalista Doina Cernica. Aduc mulţumiri deosebite domnului Liviu-Dorin Clement pentru posibilitatea de a le mulţumi tuturor din nou, şi pe această cale, încheind cu urarea din inimă, succes şi viaţă cât mai lungă, roditoare în sprijinul femeilor şi a Clubului Femina din Câmpulung Moldovenesc.

Foto: IOANA VRANĂU

P.S. Clubul îşi desfăşoară activitatea la Muzeul Arta Lemnului, unde se pot obţine şi informaţii despre programul acestuia. 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: