Ziua Naţională a României, sărbătorită la Fălticeni

La Fălticeni, Ziua Naţională a României va fi marcată prin depuneri de coroane de flori în cadrul unui ceremonial organizat joi, 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, la „Altarul Eroilor” din vecinătatea sediului primăriei.

După intonarea imnului României, un sobor de preoţi va oficia o slujbă religioasă de pomenire a eroilor, după care vor fi depuse coroane de flori din partea Primăriei Fălticeni, Instituţiei Prefectului, Consiliului Judeţean, Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş”, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava – Detaşamentul de Jandarmi Fălticeni, Detaşamentului Fălticeni al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” Suceava, Poliţiei Municipiului Fălticeni, Poliţiei Locale, partidelor politice reprezentate în CL şi din partea instituţiilor de învăţământ.

 „Altarul Eroilor” este un grup statuar dedicat eroilor militari din Fălticeni, remarcaţi, fiecare, în câte unul din cele trei războaie cruciale pentru istoria naţională: Războiul de Independenţă (1877) – maior Nicolae Ioan; cel al Întregirii neamului (1918) – col. Gavril Danielescu; cel al Recuceririi teritoriului (1944) – căpitan comandor Constantin Costăchescu, comandantul submarinului „Delfinul”. Lucrarea face parte din proiectul ansamblului monumental „al elitelor” realizat în anul 2018 de regretatul arhitect Crişan Victor Popescu, artistul plastic Gabrel Baban şi reprezentanţii Asociaţiei „Strada Mare Fălticeni”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: