Balul Bobocilor de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava va fi organizat în acest an în data de 8 decembrie. Invitaţi vor fi WRS, finalistul României la Eurovision, ediţia 2022, şi trupa Distinct.
Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS), alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava şi de Casa de Cultură a Studenţilor anunţă că organizează Balul Bobocilor USV joi, 8 decembrie, începând cu ora 17:00, la Teatrul Municipal „Matei Vişniec”.
Aflăm că, protagoniştii evenimentului vor fi nouă perechi de tineri studenţi, ce îşi vor da toată silinţa să capteze atenţia juriului, dar şi a publicului, etalându-şi calităţile cele mai valoroase prin metode cât mai inventive cu putinţă.
Tema balului din acest an este „Disco Mania: o simbioză perfectă între culori ţipătoare, coafuri extravagante şi ţinute cât mai strălucitoare, menită să aducă în zilele noastre era consacrată a anilor ’80”. Spectacolul va fi întregit de invitatul special WRS, finalistul României la Eurovision, ediţia 2022, iar în deschiderea acestuia va urca pe scenă trupa Distinct.
Comentarii