> Şeful Biroului Vamal Iaşi, alţi doi angajaţi şi un om de afaceri au fost reţinuţi
După percheziţiile de miercuri care au vizat inclusiv locaţii din judeţul Suceava, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Dănuţ Bolohan, şef al Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut cinci infracţiuni de luare de mită, din care trei în formă continuată; Simona Andreica, funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită; Cristian Timofte, funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită, în formă continuată. De asemenea, a unei persoane fizice administrator al unei societăţi comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni de dare de mită.
În cauză a mai fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile (cu interdicţia de a-şi exercita funcţia pe perioada măsurii), începând cu data de 23 noiembrie a.c., faţă de Tîrnovanu Cristinel-Leonard, funcţionar vamal în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, în formă continuată.
Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada ianuarie 2022 – prezent, funcţionari din cadrul Biroului Vamal de Frontieră din municipiul Iaşi (vamă internă), „în schimbul primirii unor sume de bani, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu pentru a favoriza o serie de societăţi comerciale care importă produse textile din Turcia”.
Prin intermediul acestor societăţi comerciale ar fi fost importate articole de vestimentaţie, îmbrăcăminte şi încălţăminte tip sport şi parfumuri contrafăcute, bunurile fiind transportate cu autocamioanele înmatriculate pe numele societăţilor comerciale respective, precum şi cu autovehicule tip cap tractor şi semiremorcă înmatriculate în Turcia, Polonia sau Slovacia.
Prin modul de acţiune, funcționarii vamali ar fi creat condiţiile în care administratorii societăţilor comerciale să eludeze plata taxelor vamale, în sensul în care valorile declarate în vamă să fie mai mici decât cele reale, iar controlul mărfurilor importate să fie formal sau inexistent („controlul se făcea doar pe documente, fără verificarea efectivă a mărfurilor”).
Ar fi existat situaţii în care erau prezentate documente comerciale/vamale de import, respectiv facturi externe (invoice-uri) false, atât sub aspectul naturii bunurilor importate (pentru a disimula faptul că produsele respective sunt contrafăcute), cât şi sub aspectul preţului declarat în vamă (pentru a se diminua valoarea taxelor vamale ce trebuie plătite de către importator).
Mărfurile astfel importate ar fi fost valorificate în centre comerciale sau magazine de profil din judeţele Iaşi, Suceava, Botoşani, Ilfov, Sibiu, Arad, Ialomiţa şi din municipiul Bucureşti.
„Taxa” ce ar fi fost cerută pentru fiecare autocamion intrat în vamă ar fi fost de aproximativ 300 de USD.
Anchetatorii estimează un prejudiciu de 58 de milioane de lei la bugetul de stat, provenit din neplata corespunzătoare a taxelor vamale.
Concret, în contextul menţionat mai sus, inculpatul Bolohan Dănuţ, în calitatea de şef al Biroului Vamal Iaşi, beneficiind şi de ajutorul inculpatei Andreica Simona, ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri, printre care şi cel reţinut în prezenta cauză, suma totală de 24.500 USD.
De asemenea, inculpatul Bolohan Dănuţ, în aceeaşi calitate, ar fi pretins şi primit de la doi subalterni, inculpaţii Timofte Cristian şi Tîrnovanu Cristinel-Leonard, foloase patrimoniale constând în sume de bani şi alte produse, pentru a fi programaţi de serviciu în intervalele orare în care în vamă ajungeau mijloacele de transport ce aparţineau societăţilor comerciale cercetate în prezenta cauză.
În cauză ni s-a precizat că se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, potrivit DNA.
Facem precizarea că persoanele urmărite penal beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. (N.B.)
Comentarii