Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut ieri, la Madrid, că sprijinul pentru Ucraina în faţa invaziei ruse „are un preţ” pentru toţi, dar a insistat asupra menţinerii unităţii împotriva agresorului pentru a evita „plata unui preţ mai mare”, relatează EFE. „Ştiu că acest ajutor are un preţ. În ţările noastre, multe persoane se confruntă cu o criză a costului vieţii. Facturile la energie şi alimente sunt în creştere”, a declarat Stoltenberg în cadrul discursului său rostit în ultima sesiune a celei de-a 68-a Adunări Parlamentare a Alianţei, care a dezbătut în acest weekend la Madrid aspecte legate de războiul din Ucraina.
Cu toate acestea, a subliniat el, „preţul pe care îl plătim în calitate de aliaţi NATO se măsoară în bani, în timp ce statul ucrainean plăteşte cu sânge acest preţ”, a afirmat Stoltenberg. „Dacă permitem ca (preşedintele rus Vladimir) Putin să câştige, va trebui să plătim cu toţii un preţ mult mai mare”, a avertizat secretarul general al NATO.
În acest sens, el i-a îndemnat pe parlamentarii care participau la Adunarea Alianţei de la Madrid „să menţină cursul împreună”: „Contez pe voi toţi, ca membri ai parlamentelor, să rămânem uniţi!”, a invitat Stoltenberg Totuşi, el a apreciat că, pentru ca aliaţii să îşi poată consolida în continuare capacităţile, „trebuie să investim mai mult”: „2% din PIB pentru apărare ar trebui să fie considerat un prag, nu un plafon pentru investiţiile noastre”.
Stoltenberg a subliniat că războiul în Ucraina „a scos la iveală unele vulnerabilităţi-cheie”, precum dependenţa puternică de petrolul şi gazele ruseşti, în timp ce Rusia „a transformat energia în armă şi a încercat să o folosească pentru a ne şantaja şi a ne împiedica să sprijinim Ucraina”. În acest sens, a remarcat el, „aliaţii noştri îşi diversifică acum aprovizionarea”, un lucru bun „pentru securitate şi pentru climă”, dar – a insistat el – „să nu se creeze noi dependenţe, în special, faţă de China!”.



























Comentarii