îşi aminteşte Ionel Cristinel Puha
> Omul sfinţeşte locul, omul schimbă destinele altora, omul înfrumuseţează şi înalţă. Un astfel de om este şi tânărul profesor Ionel Cristinel Puha, născut în aşezarea Bilca, director adjunct al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus
– În revista Analele Bucovinei, semnaţi, în anul 2019, studiul intitulat „Amintiri din anii Primului Război Mondial reflectate în memorialistica învăţătorului Pamfil Cuciureanu din Bilca”. Ce înseamnă pentru dumneavoastră, domnule profesor, să fii cadru didactic într-o aşezare îndepărtată din Bucovina?
– După absolvirea Facultăţii de Istorie (2002) şi a specializării în cadrul programului de Studii Aprofundate „Românii în relaţiile internaţionale în epoca modernă şi contemporană (2003) – ambele în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, în iulie 2003, am participat la examenul de titularizare în învăţământ, am obţinut nota 8,40 şi în consecinţă am obţinut postul de suplinitor calificat pe catedra de istorie la liceul din comuna Vicovu de Sus. Nu exista în anul 2003 o catedră completă la disciplina istorie la liceul vicovean, deoarece erau clase mult mai puţine ca în prezent, iar seniorii profesori ai disciplinei istorie aveau în încadrare mai mult de 20 de ore. Era primul meu contact direct cu realităţile învăţământului din Vicovu de Sus. Am găsit elevi ambiţioşi, cu mult bun-simţ şi câţiva colegi tineri profesori, din generaţia mea, de la Liceul Pedagogic Suceava, buni pentru a împărtăşi bucuriile şi unele impedimente, inerente începuturilor carierei didactice. Experienţele didactice din primul an de predare mi-au fost extrem de utile în pregătirea examenului de titularizare din anul 2004. La îndemnul doamnei diriginte din liceu, profesoara de socio-umane Laura Hacman, şi în urma unei analize pragmatice cu părintele meu duhovnic am decis să îmi retrag dosarul depus la ISJ Suceava şi să mă înscriu în judeţul Iaşi. Aici existau mai multe şanse de a ocupa un post titularizabil, însă şi concurenţa era direct proporţională. La examenul de titularizare din 2005, am obţinut nota 8,50 şi titularizarea mult visată la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Paşcani. Am predat istorie la Paşcani, în anul şcolar 2004-2005, am trecut cu brio de examenul de definitivat şi, apoi, prin transfer, m-am întors ca titular pe catedra de istorie la Grupul Şcolar „Ion Nistor”, din proaspătul oraş Vicovu de Sus. De atunci, până în prezent, sunt profesor titular pe catedra de istorie, parcurgând apoi treptele formării profesionale.
– Care este omul care v-a influenţat destinul?
– Nu a fost un singur om, ci au fost mai mulţi oameni care mi-au influenţat destinul (mama mea, tatăl meu, bunica mea Maria, învăţătoarele mele, domnul profesor de istorie Constantin Cuciureanu, doamna profesor de istorie Victoriţa Baran, părintele duhovnic, soţia mea, Anca). Mereu am fost şi sunt fascinat de poveşti. Căci – nu-i aşa? – istoria este cea frumoasă poveste. Rememorând anii copilăriei, cred că primul exerciţiu practic de cunoaştere a istoriei a fost scrierea pomelnicelor pentru Sfânta Liturghie. Bunica mea Maria mă punea mai mereu să scriu pomelnicele. Aşa am cunoscut numele strămoşilor mei şi tot atunci s-au născut în mintea mea primele întrebări despre oamenii din jurul meu. Cu bunica, mergeam constant la Sfânta Biserică şi la Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava. Sfântul Ioan este şi astăzi sfântul meu protector. Nimic nu este întâmplător în viaţa aceasta. Lecturile preferate de mine la 6 ani erau „Povestirile istorice” ale lui Dumitru Almaş, alături de cărţile de poveşti ale scriitorilor clasici români (Ion Creangă, Ioan Slavici, Petre Ispirescu). În copilărie, printre activităţile preferate de mine erau desenatul, recitarea unor poezii şi cântatul pe scenă. Am avut şansa de a fi îndrumat de o doamnă foarte dragă sufletului meu, Livia Mucea. Doamna educatoare organiza excursii la Suceava, Rădăuţi şi la Mănăstirea Putna. Mereu o voi păstra în inima mea! La Bilca, şcoala a fost un reper important, indiferent de regimurile politice şi vicisitudinile istoriei. De la doamnele învăţătoare Ştefania Brăilean, Galan Doina, Precup Ileana, Alina Popescu, Doiniţa Bălan, am învăţat rostul şi buna rânduială a lucrurilor, responsabilitatea şi plăcerea de a învăţa permanent. Aceste valori insuflate au contat enorm pentru mine mai târziu în anii formării profesionale. Şi încă ceva important: aveam modele de urmat! De pe băncile şcolii din Bilca au ieşit oameni de seamă, din diverse domenii, care s-au afirmat în Rădăuţi, Cernăuţi, Suceava, Iaşi sau Bucureşti. Am avut şansa de a fi elevul domnului profesor Constantin Cuciureanu. Mereu ne amintea că istoria are o importanţă majoră în formarea noastră ca oameni, o axă primordială a conştiinţei civice. Exista în clasa mea şi o concurenţă între mine şi colegii mei, benefică performanţei şcolare. În clasa a VIII-a, în martie 1994, domnul profesor mi-a fost mentor şi profesor îndrumător la faza judeţeană a olimpiadei de istoria românilor, desfăşurată la Liceul Pedagogic din Suceava. În acelaşi an, am susţinut examenul de admitere la Liceul Pedagogic din Suceava. Concurenţa era una ridicată, cu probe de aptitudini eliminatorii şi două probe scrise la limba şi literatura română şi matematică. Ultima medie de admitere la profilul învăţători-educatori a fost 8,05, iar media mea era 8,04. Primul sub linie! Am fost admis însă primul la profilul filologie, la aceeaşi prestigioasă şcoală. Eram dezamăgit de acest eşec. Părinţii mei m-au încurajat şi mi-au transmis că ei nu au pile, cunoştinţe sau relaţii pentru a mă transfera la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi (aici doream să studiez). Din familia noastră, până atunci, doar vărul meu, Ionel Muntean, urmase cursurile Liceului Pedagogic din Suceava, la sfârşitul anilor ’80, la acelaşi profil, cu performanţe remarcabile la fazele naţionale ale Olimpiadei de Istorie. Mereu l-am avut şi îl am ca model! A reuşit excepţional atât profesional, cât şi în plan personal. În liceu, am avut şansa de a fi elevul doamnei profesoare de istorie Victoriţa Baran. A urmat, în septembrie 1998, examenul de admitere la Facultatea de Istorie, cu o concurenţă de 5 pe un loc, şi am intrat între primii cinci studenţi, cu bursă de merit. Părinţii mei erau atunci şi sunt şi în prezent foarte mândri de realizările mele. Efortul lor de a mă susţine nu a fost în zadar. Trebuie să spun şi asta, în anul 2007, m-am îndrăgostit de o frumoasă profesoară de limba şi literatura română, Anca Alecse (actualmente, soţia mea şi mama celor două minuni din viaţa noastră: Ioana Nadia şi Mircea Alexandru).
– Care este crezul pe care îl urmaţi?
– Să încerc să fiu un bun profesor de istorie şi mă bucur enorm când foştii mei elevi vin să mă reîntâlnească, să rememorăm momentele frumoase, să îmi povestească despre realizările lor. Să fiu mai bun mâine decât am fost azi. Să rămân un reper în minţile şi în inimile elevilor mei. Să fiu un bun român, să apăr şi să transmit valorile neamului românesc.
– Ce lucrare pregătiţi?
– De mai mult timp, pregătesc editarea unor izvoare istorice (cronici) despre evoluţia învăţământului din Bilca şi Vicovu de Sus. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sper ca, la începutul anului 2023, să finalizez acest proiect. Apoi, trebuie să îmi finalizez lucrarea de disertaţie la programul de master Managementul instituţiilor educaţionale. La 42 de ani, sunt un student tomnatec la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.
– V-aţi gândit vreodată să plecaţi din Bucovina?
– Am avut acest gând să plec din România, prin anul 2008. Am avut apoi o discuţie de taină cu părintele Iustin Pârvu şi am abandonat ideea. Nu aş pleca niciodată definitiv din zona în care m-am născut. Viitorul totuşi nu este al nostru, este al lui Dumnezeu.
A consemnat MĂLINA ANIŢOAEI
Comentarii