Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a efectuat, duminică, o trecere în revistă a eforturilor făcute de către autorităţile publice şi societatea civilă în timpul crizei refugiaţilor cu referire la îndeplinirea condiţiilor României în vederea aderării la Spaţiul Schengen.
„Suceava, şi în special zona de frontieră cu Ucraina, a fost şi este un exemplu de bune practici şi o carte de vizită pe care România a folosit-o şi o foloseşte în vederea aderării la Schengen” a spus Gheorghe Flutur.
El a arătat că, în ceea ce priveşte gestionarea crizei refugiaţilor, doar prin vama Siret au trecut peste un milion de persoane de la declanşarea războiului în Ucraina, fără a se înregistra probleme, refugiaţii beneficiind de tot sprijinul.
„Se ştie că au fost zile cu -10°C, în februarie şi martie, şi când s-au înregistrat câteva sute de refugiaţi pe oră. Autorităţile din frontieră – Autoritatea Vamală, ISU, autorităţi locale, autorităţi judeţene, ONG-uri, Biserica şi persoane fizice – au depus cu toţii toate eforturile pentru amenajare spaţii de cazare, transport, masă caldă, preluare copii în şcoli, translatori şi legătura cu familiile, transport de ajutoare, crearea de evenimente şi emisiuni în limba maternă. Acestea sunt doar câteva exemple care au făcut ocolul lumii” a spus Flutur.
El a amintit că în această perioadă au ajuns în judeţul Suceava delegaţii internaţionale importante, doi comisari europeni, miniştri, ambasadori, înalţi oficiali pentru drepturile refugiaţilor şi care, la unison, au apreciat eforturile autorităţilor române.
„Trebuie să subliniez şi alte domenii de implicare a noastră a sucevenilor, a autorităţilor, cum ar fi realizarea hub-ului de la Suceava, prin punerea la dispoziţie a celor necesare de către CJ Suceava, reluarea proiectului de 10 milioane de euro pentru reabilitarea Vămii Siret (amenajare spaţii şi dotare), solicitarea şi obţinerea de fonduri pentru spaţii de parcare şi consolidarea drumurilor” a adăugat Flutur.
Preşedintele CJ Suceava a menţionat şi implicarea autorităţilor judeţene în deschiderea Punctului de Trecere a Frontierei şi a Biroului Vamal de Frontieră de la Vicovu de Sus.
„Consiliul Judeţean Suceava a modernizat 34 km de drumuri care leagă Siretul şi Rădăuţi de Vicovu de Sus în zona de frontieră, a modernizat drumurile judeţene spre Climăuţi, au început lucrările la Izvoarele Sucevei şi a fost modernizat întregul tronson Pojorâta – Fundu Moldovei – Izvoarele Sucevei, începe modernizarea drumului Valea Brodinei şi Ulma. De asemenea, au fost accesate fonduri europene de peste 15 milioane de euro pentru infrastructura rutieră, pentru învăţământ, sănătate, cultura şi situaţii de urgenţă. A fost dezvoltat parteneriatul între judeţul Suceava şi regiunea Cernăuţi, vechi de peste 25 de ani, iniţierea de înfrăţire în zona de frontieră între localităţi din România şi Ucraina, schimburi de experienţă pentru reacţia în caz de dezastre”, a arătat el.
Preşedintele Consiliului Judeţean a subliniat că acestea, dar şi multe alte acţiuni, au fost explicate de el şi de echipa de la CJ Suceava în întâlniri cu oficialii europeni, adăugând că, având în vedere strânsa colaborare între cele două ţări, se mai pregăteşte deschiderea a trei puncte de frontieră, la Climăuţi, Ulma şi Izvoarele Sucevei (despre care „Crai nou” deja v-a informat).
„Toate acestea sunt dovezi clare că aici există colaborare şi că judeţul Suceava este un exemplu de bune practici, care, sunt convins, va fi avut în vedere în aceste zile când se decide aderarea României la Spaţiul Schengen” a concluzionat Gheorghe Flutur. (N.B.)

























Comentarii