Trei răniţi după un carambol cu patru autovehicule

Trei persoane au fost rănite, miercuri după-amiază, într-un accident rutier produs în Frasin.

Potrivit serg.-maj. Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, un carambol cu patru autovehicule implicate s-a produs miercuri pe raza oraşului Frasin.

El a informat că trei persoane au fost monitorizate de echipajele medicale şi paramedicale, iar ulterior au fost transportate la spital pentru investigaţii şi tratament de specialitate.

La faţa locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii Gura Humorului cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.

Din pricina accidentului, traficul rutier a fost blocat temporar pe ambele sensuri.

Un şofer care nu a păstrat o distanţă suficient faţă de autoturismul din faţa sa…

Potrivit anchetei poliţiştilor, miercuri, în jurul orei 14:15, un şofer de 27 ani, care conducea un Mercedes Benz Sprinter pe DN 17, în afara localităţii Frasin, dinspre Vama către Gura Humorului, la un moment dat, din cauză că nu a păstrat distanţa regulamentară în mers faţă de autoturismul condus de un bărbat de 67 de ani din Şcheia, a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta.

În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt Mercedes Benz Sprinter condus de un tânăr de 26 ani, care a virat stânga şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Ford Fiesta, condus de o femeie de 35 de ani din comuna Vama, care circula regulamentar din sens opus.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferiţei din Vama, a şoferului din Şcheia, dar şi a unei femei, pasageră în autovehiculul Mercedes Benz Sprinter.

Toţi cei patru conducători auto a fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative. Ulterior, ei au conduşi la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului pentru a li se recolta mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din primele cercetări efectuate la faţa locului, a rezultat că vinovat de producerea evenimentului rutier se face şoferul de 27 de ani care nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI