Hramul Schitului Sfântul Nectarie, de pe muntele Bârnărel – Vatra Dornei

Zidirea bisericii de pe muntele Bârnărel – o poartă deschisă către cer, se datorează ctitorului Ion Odochian, care a avut un vis unde i s-a arătat Sfântul Ierarh Nectarie, ce i-a spus, arătând către munte: Vezi Ioane câţi eroi sunt pe Bârnărel? Să faci acolo o mănăstire în cinstea lor! 

Atunci când ai o misiune de credinţă iar un sfânt îţi este bun sfetnic şi sprijin, toate obstacolele ce par a fi imposibil de depăşit la prima vedere se vor topi ca ceara în faţa focului. De aceea biserica zidită în anul 2015 pe muntele cu înălţimea de 1321 m, ce are la poale municipiul Vatra Dornei s-a pus sub ocrotirea şi a primit hramul “Sfântul Nectarie de la Eghina” iar ca hram secundar a fost aleasă sărbătoarea Înălţării Domnului (Ziua Eroilor).

Sfântul Nectarie din Eghina (*01.10.1846, Silivri / †08.11. 1920, Atena) a fost episcop al Pentapolei şi ctitor al mănăstirii „Sfânta Treime” de pe insula Eghina. În 1961 Sfântul Sinod al Bisericii Constantinopolului l-a proclamat drept sfânt al Bisericii Ortodoxe, prăznuirea lui făcându-se în ziua de 9 noiembrie, ziua în care a trecut la cele veşnice şi totodată momentul renaşterii sale spirituale. Trăind ca un înger în trup şi iubind neîncetata rugăciune, tăcerea, smerenia, postul şi milostenia, Sfântul Nectarie revărsa în jurul lui pacea, bucuria şi lumina cea necreată a Duhului Sfânt, de aceea este considerat unul dintre cei mai iubiţi şi căutaţi sfinţi de către credincioşii din toată lumea pentru că “cine a năzuit la ajutorul său şi cu credinţă i s-a rugat nu a rămas neajutat”.

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am prăznuit cu cinste anul acesta hramul bisericii, manifestările începând în seara zilei de 8 noiembrie cu slujba de priveghere, praznic solemn dedicat Sfântului Nectarie de la Eghina. Privegherea de toată noaptea simbolizează istoria Vechiului şi Noului Testament şi combină Vecernia (unită cu Litia) şi Utrenia, toate încununate de Sfânta Liturghie. În strană, grupul psaltic de studenţi ortodocşi condus de Andrei Brezeanu a întărit prin cântec trăirea, înţelegerea profundă a momentului şi participarea sufletească la Liturghie.

În 9 noiembrie a.c. – ziua hramului, biserica deşi spaţioasă, a fost neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi şi a oficialilor prezenţi la Sfânta Slujbă, sosiţi din apropiere ori judeţele vecine.

La slujba religioasă oficiată de către obştea Schitului Sfântul Nectarie, protosinghel Nectarie Jacotă, egumenul aşezământului monahal, ieromonah Porfirie Monac şi părintele Arsenie Grosu, ne-au făcut bucuria să participe clerici sosiţi din împrejurimi: pr. dr. Ilie Macar, preot paroh la Parohia „Sfântul Nicolae” din oraşul Câmpulung Moldovenesc, pr. Şuiu Alexandru Iulian, preot misionar protopopesc şi arhidiaconul misionar Norocel Bogdan din partea Protoieriei Câmpulung Moldovenesc, pr. Şandor Filuţ / Cozăneşti,  pr. dr. Emanuel Valică / paroh la Catedrala “Sfânta Treime” din Vatra Dornei, pr. Acatrinei Bogdan / Parohia Ortoaia, pr. Artemie Drăgan/ Schitul “Sfântul Ilie” – Dorna Candrenilor, pr. Petrovici Ovidiu / Panaci, pr. Ionel Roman / parohia Glodu,  protosinghel Varlaam Bârsă, stareţul Mănăstirii “Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din Corlăţeni – Pojorâta, protosinghel Macarie Olărean / Mănăstirea Piatra Tăieturii, părintele Octavian Molea de la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Arbore, protosinghelul Porfirie Pescaru, stareţul Mănăstirii Arbore.

La momentul rânduit al Sfintei Liturghii, pr. dr. Ilie Macar a rostit cuvântul de învăţătură duhovnicească. După Sfânta Liturghie a fost oficiat parastasul pentru ctitorii bisericii şi preoţii slujitori trecuţi la Domnul şi au fost binecuvântate prinoasele aduse de credincioşi. La final, cei prezenţi au primit pachete cu alimente pregătite pentru această zi.

În deplină comuniune toată suflarea, clerici şi credincioşi, am trăit bucuria sărbătorii şi am mulţumit Sfântului Nectarie care ne-a învăţat  prin viaţa şi trăirea lui, să nu încetăm nici o clipă să cerem prin rugăciune ajutorul Bunului Dumnezeu în toate.

Clericii şi o parte din credincioşii prezenţi au participat la o agapă frăţească unde, în cuvântul lor, invitaţii au mulţumit pentru frumoasa primire şi i-au felicitat pe vieţuitorii schitului, Protosinghelul Nectarie şi ieromonahul Porfirie, remarcând cu bucurie că îşi serbează şi sfinţiile lor patronii spirituali în această zi de mare praznic.

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat şi anul acesta cu toate cele de trebuinţă, mulţumim smerit şi cu dragoste fraţilor preoţi prezenţi pentru bucuria şi onoarea pe care ne-au făcut-o, binecuvântând sărbătoarea noastră cu prezenţa sfinţiilor lor şi nădăjduim să reuşim în continuare să aducem bucurie duhovnicească credincioşilor care ne trec pragul, în ciuda accesului uneori mai dificil, îndeosebi pe timp de iarnă.

Îndemnăm pe cei care vor citi aceste rânduri să sprijine după inima şi puterile lor această mănăstire, pentru că şi aici se află întotdeauna oameni în rugăciune, stâlpi duhovniceşti alături de care şi noi să trăim bucurii cereşti. Să nu uităm cuvintele Sfântului Nectarie, făcător de minuni şi model de smerenie vindecătoare, care bine spunea: Biserica stă mereu cu braţele deschise, ca să ne primească. Să alergăm repede toţi cei care avem conştiinţa împovărată. Să alergăm la Biserică, căci ea este gata să ridice povara noastră cea grea, să ne dăruiască îndrăzneală către Dumnezeu, să ne umple inima de bucurie şi de fericire.

Obştea Schitului Sfântul Nectarie Bârnărel – Vatra Dornei

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Paul Brașcanu says:

    Vă mulțumim pentru că ați acordat atenție acestui eveniment important din comunitatea noastră. Sper să ne vizitați cât de curând, ar fi o onoare pentru noi. Stimă și respect!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: