
> L.D. CLEMENT
Copiii s-au bucurat duminică, aflând că până la sosirea lui Moş Nicolae mai este doar o lună. Iar adulţii s-ar zice că s-au bucurat de ieri, ştiind că începe Luna neagră din calendarul comercial, cea în care se află o mulţime de Vineri negre. Dar pricepuţii în rosturile comerţului, de la ambele capete, vizându-i aşadar şi pe ofertanţi, şi pe beneficiari, zic că anul ăsta, din motive pe care nu le mai enumerăm, Luna neagră va avea un aspect special. Căci la destul greu au ajuns şi producătorii de mărfuri fel de fel, şi retailerii, şi comercianţii cu amănuntul, şi cumpărătorii! Prin urmare, aşteptările sunt să fie căutate cu preponderenţă articolele absolut necesare, după legea lui 2022 conform căreia, bunăoară, acum nu-şi va cumpăra televizor persoana care consideră că cele 2-3-4 pe care le are în uz s-au cam uzat moral, ci mai ales persoana cu un televizor la care se văd doar purici. Ş.a.m.d. În acest context, se aşteaptă ca soluţia-minune care să-i salveze şi pe unii şi pe ceilalţi să fie „cumperi azi, plăteşti (contra credit) poimâine”, soluţie care, de altfel, s-a dovedit funcţională şi anterior. Se poate şi altfel?! Nu-i de mirare ca până şi cei mai pesimişti observatori ai pieţei să se înşele, căci dincolo de concreta penurie generală nu-i exclus să fie încă destui inşi cu parale la saltea ori chiar interesaţi să-i albească în acest context. Dar acesta devine deja un alt subiect, pe care nu-l scăpăm din ochi. Cât despre Luna neagră…, aceasta abia a început, iar o evaluare ca atare va căpăta un pic mai încolo când, potrivit calendarului nostru comercial, va începe Luna cadourilor.

























Comentarii