Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Terminalul 2 al Aeroportului Suceava va deveni funcţional în luna februarie 2023. Potrivit lui, în prezent se realizează studiile de fezabilitate pentru Terminalul 3 cu o capacitate de procesare pentru un milion de pasageri anual, dar şi pentru Terminalul cargo.
Preşedintele CJ Gheorghe Flutur a declarat că „este o dinamică foarte mare de dezvoltare a Aeroportului Suceava, care a ajuns să fie al patrulea în ţară în funcţie de traficul de pasageri”.
El a arătat că urmează ca în zona Aeroportului Suceava să fie achiziţionate terenuri în vederea amenajării de noi parcări.
Totodată, Flutur a spus că se începe şi proiectul de realizare a unui nou drum de acces spre aeroport, dinspre cartierul Burdujeni al municipiului Suceava.
„Cred în dezvoltarea acestei zone” a mai declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)
























Comentarii