Interviu cu scriitorul ADRIAN NICOLAE POPESCU, medic la Aşezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuţi
– Domnule Adrian-Nicolae Popescu, povestiţi pentru cititorii ziarului nostru cum a luat naştere acest proiect…
– Dacă ar fi să ne aplecăm cu rigoare asupra definiţiei substantivului „proiect”, aş spune că nici pe departe nu am luat în calcul aşa ceva. Dublul eveniment cultural ce a avut loc în data 15 octombrie 2022, la Galeria de Artă „Traian Postolache” din Rădăuţi, fix atunci când ceasul vremii bătea a mijloc de toamnă, nu este altceva decât un firesc, o rezultantă a unor destine ce s-au intersectat preţ de câteva clipe pe axa timpului, pentru a oferi rădăuţenilor un cupaj de vers şi culoare.
Totul a luat naştere cu ceva ani în urmă, când minunea ce poartă şi astăzi numele de Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie” prindea contur, adunând în curtea sa peste o sută douăzeci de suflete; de iubirea, de educaţia, buna creştere şi sănătatea lor având permanent grijă alte optzeci de „inimi mari”. În acele clipe de început, aflat într-o vizită prin Bucovina, pictorul Vasile Popescu din Mediaş păşea pentru prima oară pragul Aşezământului, impresionat fiind de tot ceea ce găsise aici, înclusiv de talentul, pasiunea şi interesul acestor copii pentru culoare. În acest fel, pictorul înfiinţează şi participă activ la dotarea unui atelier de pictură, identificând din rândul copiilor pe acei care ar putea face performanţă în domeniul artelor plastice.
Cu siguranţă unul dintre cei mai mari acuarelişti români contemporani (cu zeci de expoziţii în în toată Europa, tablourile domniei sale fiind expuse şi apoi incluse în numeroase colecţii particulare dincolo de ocean, pe continentul american), fiind totodată preşedintele Filialei Mediaş a Uniunii Artiştilor Plastici din România, pictorul Vasile Popescu devine pe an ce trece o personalitate din ce în ce mai proeminentă, mai vizibilă şi mai implicată în viaţa Aşezământului. Şi nu mă refer aici doar la îndrumarea acestor copii în mânuirea penelului. Practic, domnia sa, prin prezenţa aproape lunară în mijlocul acestora, reuşeşte să modeleze caractere şi să le insufle celor ce încep a-şi întinde aripile adevăratele valori sociale şi creştine. Şi nu greşesc deloc atunci când afirm că, din prisma „rădăuţeanului” prin adopţie ce a devenit, pictorul Vasile Popescu îşi are aici a doua sa casă.
– Câţi copii au expus?
– Expoziţia de pictură „Din suflet de copil”, al cărei vernisaj tocmai a avut loc, include tablourile a douăzeci de mici artişti, tablouri premiate la concursuri de pictură din ţară şi străinătate. De peste douăzeci şi cinci de ani, Accademia de Arte Frumoase, Litere şi Ştiinţe „Michelangelo Angrisani” din Salerno (Sicilia), Italia organizează în luna iunie Premio Internazionale „Arte e Cultura”, concurs la care participă artişti consacraţi din întreaga lume. Având reprezentanţe naţionale în Italia, România, Spania, Israel, Croaţia, Brazilia, Belgia şi Algeria, scopul Academiei şi al Concursului anual îl reprezintă promovarea artiştilor şi a creaţiilor acestora în întreaga lume, creând legături între reprezentanţi ai artei pe întregul mapamond.
Accademia editează Anuarul Concursului, în care sunt prezentaţi câştigătorii şi lucrările lor, anuar care este distribuit în toate instituţiile, şcolile şi universităţile de artă şi cultură din Italia. Recunoaşterea valorii câştigătorilor concursului se concretizează prin admiterea acestora în rândul membrilor Academiei „Michelangelo Angrisani”.
Filiala din România, având persoana subsemnatului drept vremelnic Preşedinte Delegat al Academiei pentru România este una dintre cele mai prolifice filiale naţionale, a promovat de-a lungul timpului peste 70 de poeţi, prozatori şi pictori la Concursul Internaţional, aceştia situându-se la majoritatea ediţiilor pe treptele cele mai înalte ale podiumului, incluzând aici şi tinerii ce îşi prezintă succesele lor în acest spaţiu expoziţional.
– Cum aţi descoperit-o pe tânăra autoare?
– Pe Andreea Oroşanu o cunosc din prima clipă în care a ajuns în Aşezământ. Atât ea, cât şi sora ei mai mare, Laura, astăzi studentă la Facultatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, fac parte dintre acei copii în care s-a investit şi care, prin muncă şi perseverenţă şi-au depăşit condiţia şi putem spune că au izbândit în viaţă. Ambele sunt absolvente ale Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi, instituţie de învăţământ cu renume, ce aniversează tot în această lună 150 de ani de educaţie continuă.
Revenind la întrebarea dumneavoastră, pe Andreea am descoperit-o prin prisma râvnei sale, prin dorinţa de a fi tot timpul cea mai bună în ceea ce îşi propune. Aşa cum ea însăşi menţiona la lansarea volumului său de debut în poezie „Copilul din tine…”, volum apărut la Editura Taida din Iaşi, cu sprijinul unor prieteni ai Aşezământului din oraşul cu tei, primele versuri scrise erau însemnări timid, pe foi de hârtie, la vârsta de doisprezece ani, în încercarea de a o descrie pe sora ei, Laura şi legătura ce le va uni pentru totdeauna.
Poeziile Andreei: trăiri, simţiri, năzuinţe şi neîmpliniri sunt adevăruri ale generaţiei sale. Sau mai bine spus al oricărei generaţii ce prinde a-şi deschide aripile, dar care are încă nevoie de dragoste şi confirmări. Titlurile alese nu sunt altceva decât un jurnal al sufletului său, balansând între „Vis” şi „Acasă” (poemele întâi şi ultim). Succesiunea temelor abordate: chipul mamei, fraţii, credinţa în Dumnezeu, iubirea adolescentină şi sinceră, căminul şi atmosfera de Crăciun reprezintă adevăratul liant al volumului, fiind totodată şi amintire frumoasă, dar şi neîmplinire.
Andreea Oroşanu nu face altceva decât să continue o tradiţie printre cei ce s-au format în acest loc plin de încărcătură sacră şi emoţională care este Aşezământul de copii. Un alt condei ce promite, de această dată în înşiruirea fină a cuvintelor în proză este cel a lui David Luceac. David, absolvent al Facultăţii de Construcţii din Iaşi, astăzi un inginer cu viziune şi dornic în continuare de dezvoltare personală şi profesională, este un multiplu laureat al festivalurilor de literatură din ţară şi străinătate. Iar nu în cele din urmă, remarcându-se prin discreţia-i caracteristică, dar şi printr-o frumuseţe a sufletului şi versului, cu aplecare spre poezia religioasă, să o amintim pe Mirela Scorţa, o tânără „cu vechime” printre salariaţii Aşezâmântului, care de asemenea a debutat în volum, în urmă cu o lună.
– Ce înseamnă pentru dumneavoastră colaborarea cu Aşezământul de copii „Sfântul Ierarh Leontie”?
– Venirea mea aici, în calitate de medic, a fost o dorinţă a destinului. Acum zece ani, în urma unei discuţii telefonice deloc întâmplătoare cu maica Ecaterina şi care îmi dă chiar şi astăzi temă de gândire, „de ce atunci şi de ce eu?”, am păşit pentru prima oară în mijlocul acestor copii, într-o zi destul de interesantă: 1 aprilie 2013.
Nu am simţit linişte, pace sufletească aşa cum poate unii vor crede sau îşi vor închipui, ci emoţie şi responsabilitate despre cum voi gestiona din punct de vedere medical starea de sănătate a celor peste o sută două zeci de suflete, despre cum îmi voi întocmi planul de urmărire individualizat, axat pe nevoile fiecăruia în parte, despre cum voi cum voi socializa şi voi relaţiona atât cu ei, cât şi cu întreg personalul. Practic eu venisem la muncă, să fac treabă. Zic că „ne-am” descurcat, eu şi toate colegele mele asistente medicale cu care am lucrat în tot acest timp, prin colaborare şi cooperare, dar şi prin conectare permanentă la realităţile şi tentaţiile vremilor actuale, la nevoile şi aşteptările tinerei generaţii.
Este binecunoscut faptul că zidirea unui caracter reprezintă o muncă de echipă. Nimic nu se poate face fără credinţă în Dumnezeu şi dăruire. Şi daţi-mi voie să amintesc aici şi să le mulţumesc tuturor celor optzeci de inimi mari: părintelui arhimandrit Iustin (directorul Aşezământului de copii), maicii Ecaterina (dragostea, bucuria, mustrarea părintească, ascultarea şi mângâierea sufletului adunate toate într-o îmbrăţişare), doamnei Magda Comariţa (cea care continuă cu copiii, peste săptămână munca începută de pictorul Vasile Popescu), personalului administrativ, personalului medical, psihologilor, educatorilor, îngrijitorilor, şoferilor, personalului de la bucătărie, zecilor de voluntari şi sutelor de oameni de bine, care cu toţii pun suflet în ceea ce fac, pentru ca aceşti copii să se poată dezvolta sănătos sub toate formele.
Consemnează
MĂLINA ANIŢOAEI
Comentarii