> Adi PÎRGARU
Aşa cum era de aşteptat, „clasic” cum se spune acum, românii au împrumutat din Vest după ’90 cele mai năstruşnice obiceiuri. Cum au văzut că „meseriaşii” umpleau pereţii de picturi şi desene s-au apucat şi ei…
În mod normal ele nu se pot afişa peste tot şi în principiu reprezintă mesaje emoţionale care din care mai revoluţionare. Nu mai este niciun secret că ţara noastră este plină de „Ileana şi Costel = Love” sau „Carmen, mon amour”.
Tatuajele sunt la modă şi, la urma-urmei, fiecare face cu pielea lui ce vrea. După ce s-au săturat de sirene, dragoni, pârşi, râşi şi alte creaturi magice, ai noştri se inscripţionează cu texte deştepte scrise în ebraică, chineză, indiană sau alte limbi. Deşi unii dintre cei care fac asta nu ştiu bine să vorbească româneşte şi rup pixul când scriu.
Am ajuns şi la muzica românească şi textele ei inspiraţionale. În general, în muzică este vorba despre sentimente sau mesaje înălţătoare şi în principiu scopul este de a se transmite emoţie. Nu ştim exact ce fel de „emoţie” au transmis texte precum „te spun lui mama că mi-ai furat banana” sau „iubeşte-mă tare, cu toată puterea şi din nou, şi din nou” sau „duşmanii îmi poartă pică, că n-au valoarea mea”; dar există bucurie pe planetă.
Dacă vedeau aşa texte, Eminescu, Coşbuc sau Bacovia îşi rupeau peniţele şi se apucau de cultivat ciuboţica cucului sau ochiul-boului.
Comentarii