Expoziţie de icoane

> Lucrările au fost realizate în cadrul atelierului de „pictură icoană în manieră bizantină” de la Muzeul de Istorie din Suceava

Muzeul Naţional al Bucovinei a organizat ieri vernisajul expoziţiei „Atelierul de pictură icoană în manieră bizantină”.

Sunt expuse 37 de icoane realizate în cadrul atelierului, sub îndrumarea lectorului Marieta Rotariu, „un iconar cu solidă experienţă pedagogică”, după cum am aflat de la organizatori.

„Tehnica veche a iconografiei, rezultatul experienţei de veacuri a iconarilor, adaptată în timp materialelor noi apărute, le-a fost descifrată pas cu pas, etapă cu etapă, astfel că în cele 30 de ore de curs fiecare participant a pictat o icoană «da capo al fine».

Printre participanţi se află şi câţiva artişti iconari aflaţi la a doua sau a treia participare, atelierul fiind deja la a treia ediţie a singurului proiect de educaţie muzeală pentru adulţi organizat de Muzeul Naţional al Bucovinei” ni s-a precizat. Expoziţia poate fi vizitată până la 15 septembrie a.c. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI