Suceava aspiră la statutul de oraş-pilot inteligent şi neutru climatic  

> De finanţare de până la 1,15 milioane de euro vor avea parte 30 de oraşe europene care vor lua măsuri de reducere a impactului asupra climei    > „Pregătim un portofoliul de proiecte pentru a semna contractul climatic cu UE” a declarat primarul Ion Lungu 

A fost lansat ghidul solicitantului în cadrul proiectului „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”, a anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, care a precizat că, potrivit acestuia, în perioada 5 septembrie – 4 noiembrie a.c. pot fi depuse proiectele-pilot.

Lungu precizează că, din totalul de 100 de localităţi urbane, 30 vor fi declarate oraşe-pilot, acestora din urmă acordându-li-se 12 granturi în valoare de 11,5 milioane de euro, 10 granturi în valoare de un milion de euro şi 8 granturi în valoare de 500.000 de euro.

Edilul-şef evidenţiază că, la nivelul municipiului Suceava, de interes sunt domenii precum eficienţa energetică, iluminatul public, transportul public şi traficul auto, managementul deşeurilor şi energia alternativă.

Conform primarului, deja au fost înregistrate solicitări pentru a se lucra în comisiile pe domenii, acestea venind din partea a 36 de entităţi, printre care se află, în mod special, Universitatea „Ştefan cel Mare”. Se mai adaugă unităţi de învăţământ, agenţi economici, Camera de Comerţ şi Industrie, dar şi cei 23 de consilieri locali suceveni.

„Avem solicitări pentru a se lucra în comisiile de specialitate şi ne vom întâlni în perioada următoare. La fel, intenţionăm să colaborăm şi cu o firmă specializată, de consultanţă. Vom depune şi noi, până pe 4 noiembrie, acest proiect pentru oraş-pilot” arată Lungu.

Şeful executivului din Areni opinează că sumele disponibile „nu sunt enorme”, ci granturi  „mai mult simbolice”, între 0,5 milioane de euro şi 1,15 milioane de euro. Însă potrivit acestuia, aceste finanţări sunt importante, deoarece proiectele pilot promovate şi implementate pe o perioadă de 2 ani de zile „pot fi dezvoltate şi continuate ulterior”.

„Pregătim un portofoliu  de proiecte pentru a semna contractul climatic cu Uniunea Europeană. Avem de lucru, dar, aşa cum s-a văzut şi pe POR, sunt sume de bani pe care le putem folosi în acest sens, pentru a atinge obiectivele asumate” a declarat Ion Lungu.

În cadrul proiectului „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic până în 2030”, Suceava, alături de oraşe importante din Europa, precum Paris, Roma, Madrid, Barcelona, Bruxelles, München, Lyon, Milan, Porto, Atena, Amsterdam şi oraşele româneşti Cluj-Napoca şi Bucureşti (Sector 2), se angajează să ia măsuri concrete şi ambiţioase pentru a reduce impactul oraşului asupra climei, cât şi de creştere a calităţii vieţii cetăţenilor.

Contractul climatic include un plan global pentru neutralitatea climatică în toate sectoarele, respectiv în energie, transport, clădiri, gestionare deşeuri etc.

La data de 13 iunie 2020, primarul Ion Lungu a participat, la Bruxelles, la evenimentul de lansare a proiectului „100 de oraşe inteligente şi neutre climatic pană în anul 2030”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI