În zona Balada din Suceava

Parcare modernă printr-un parteneriat Primărie – Arhiepiscopie  

> „Sper să realizăm această parcare până la sfârşitul anului, una (…) cu posibilitate de acces în parcul Şipote” declară primarul Ion Lungu

O nouă parcare urmează să fie amenajată de Primăria Municipiului Suceava  în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Este vorba despre cea din preajma complexului Balada de pe strada Mitropoliei, primarul Ion Lungu arătând că aceasta „are regim public, dar o parte a locurilor va fi a Arhiepiscopiei, pentru că este pe terenul lor”.

Edilul-şef spune că a purtat discuţii şi cu proiectanţii viitoarei zone de agrement „Parcul Şipote”, propunându-se ca noua parcare să se constituie şi ca „bază de acces dinspre zona Balada”.

„Obiectivul ar fi bine-venit în această zonă, în care nu exista o parcare amenajată. Vom avea una nouă, care să fie destinată şi celor care merg în parcul Şipote” precizează şeful administrativului municipal.

La licitaţia pentru executarea parcării, una calificată drept „modernă”, au fost depuse două oferte. Valoarea lucrărilor este de 2,9 milioane de lei, în competiţie intrând Casa Design, Complex Rutier şi asociaţii, precum şi Asocierea Cheza, SUCT şi alţii.

„Sper să realizăm această parcare până la sfârşitul anului, una care este necesară inclusiv Arhiepiscopiei, atunci când sunt organizate evenimente, dar şi ca posibilitate de acces în parcul Şipote, din zona Balada” a explicat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI