Un autoturism VW Touran, parcat în curtea unei locuinţe din Dumbrăveni, a ars sâmbătă dimineaţa. Flăcările au izbucnit de la o ţigară aprinsă ce a fost scăpată între scaune…
La faţa locului au intervenit pompierii voluntari ai SVSU Dumbrăveni cu o autospecială cu apă şi pompierii din cadrul ISU Suceava, de asemenea cu o autospecială cu apă. Ei au lichidat incendiul.
În urma evenimentului s-a produs un prejudiciu de circa 20.000 lei, reprezentând contravaloarea autoturismului, proprietatea unui bărbat din Dumbrăveni.
Pompierii au stabilit ca sursă de aprindere jarul sau o scânteie provenită de la o ţigară.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că proprietarul maşinii, fiind în stare avansată de ebrietate, a stat în autoturism şi a ascultat muzică, soţia şi copiii fiind în locuinţă.
La un moment dat, din cauza stării în care se afla, bărbatul a scăpat o ţigară aprinsă în zona dintre scaunele din faţă, moment în care a izbucnit incendiul. Bărbatul a încercat să stingă focul, astfel suferind astfel o arsură superficială la nivelul gambei drepte. Dar, pe moment, a refuzat să primească îngrijiri medicale. (N.B.)


























Comentarii