> Numeroşi participanţi la festival au privit prin ochelarii speciali care simulează starea percepută în cazul consumului de droguri
În acest weekend, echipa Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava din cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog, împreună cu reţeaua de voluntari antidrog, a desfăşurat activităţi de prevenire a consumului de droguri la Bucovina Motor Fest – ediţia 2022, eveniment care a adunat mii de participanţi.
Aflăm că specialiştii antidrog au interacţionat cu cei prezenţi, adulţi, tineri, dar şi copii, „toţi fiind impresionaţi de experienţa utilizării diverselor tipuri de ochelari speciali care distorsionează realitatea vizual-cromatică, simulând starea percepută în situaţia consumului de droguri sintetice, precum şi a consumului exagerat de alcool, pe timp de zi şi pe timp de noapte”.
Pe toată durata festivalului, clipurile-video de prevenire antidrog au rulat pe ecranul amplasat pe scena de concerte.
Acţiunile preventive au fost derulate, în sistem integrat, de specialiştii şi voluntarii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Suceava, împreună cu poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari ai Organizaţiei Salvaţi Copiii. (N.B.)


























Comentarii