Fotbal, Cupa României Betano

ACS Şomuz Fălticeni va întâlni formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ

Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, sâmbătă, 6 august, tabloul Turului 1 din Cupa României Betano, sezonul 2022 – 2023.

Partidele se vor disputa pe data de 17 august, într-o singură manşă.

În această fază a competiţiei au intrat cele 7 echipe care au câştigat finalele regionale şi 68 de echipe din Liga 3 sezonul precedent.

Echipa ACS Şomuz Fălticeni va fi gazda confruntării cu Ceahlăul Piatra Neamţ, pe stadionul „Constantin Jamaischi” din municipiul Fălticeni.

„Meciul cu Ceahlăul va fi unul dificil pentru că întâlnim principala candidată la promovare din seria noastră. Cu toate acestea, ne dorim să ne calificăm şi, de ce nu, să depăşim performanţa din sezonul trecut” este declaraţia antrenorului Iulian Ionesi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI