Municipiul Suceava

Tăieri de fonduri de la investiţiile noi

> Nu mai puţin de 3 milioane de lei sunt luate de la proiectul de construire a unei roţi panoramice în zona Cetăţii de Scaun

 Milioane de lei vor fi rectificate în minus pe partea de dezvoltare a bugetului municipiului Suceava, diminuarea urmând a fi supusă aprobării plenului deliberativului local, în şedinţa ordinară a lunii iulie.

Pierde şi strada Dobrilă Eugen

În cauză este modificarea programului obiectivelor de investiţii pentru anul 2022, autorul propunerii legislative fiind primarul Ion Lungu. Vizate sunt trei lucrări noi prinse pentru finanţare în anul acesta, la prima dintre acestea, adică la roata panoramică, operându-se cea mai mare diminuare, una de 3 milioane de lei. Suma de un milion de lei este luată de la proiectul „Reabilitare şi modernizare a sălii de şedinţe a Primăriei municipiului Suceava”, tot un milion de lei fiind tăierea de la lucrările prevăzute a fi făcute pe strada Dobrilă Eugen din cartierul Burdujeni. În acelaşi timp, aleşii urmează să aprobe şi diminuarea cu un milion de lei a alocării rezervate întocmirii studiilor de fezabilitate aferente realizării cadastrului tehnico-edilitar din reşedinţa de judeţ.

Cea mai mare parte a fondurilor astfel diminuate urmează a fi orientată spre unităţile de învăţământ din municipiu

Cu acelaşi prilej, prin votul din Consiliul Local, cea mai mare parte a fondurilor astfel diminuate urmează a fi orientată spre unităţile de învăţământ din municipiu, în vederea susţinerii financiare a demersurilor pentru pregătirea deschiderii în bune condiţii a anului şcolar 2022-2023. Totodată, printre altele, alocări suplimentare vor lua calea intervenţiilor de modernizare a Pieţei George Enescu, bani fiind daţi şi unor dotări de la Cantina de ajutor social.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI