Puterea exemplului

Truisme îmbătrânite de acum ne spun că avem nevoie de lideri care, prin puterea exemplului personal, să poată împinge lucrurile într-o direcţie bună. Din păcate, fenomenul de criză care se manifestă în multe domenii, parcă îl afectează şi pe acesta, multe dintre neajunsurile vieţii în România putând fi puse (şi) pe seama lipsei unor lideri autentici.

Săptămâna trecută, preşedintele Iohannis a fost nevoit să facă faţă unui nou şir de întrebări, care parcă nu se mai terminau, deşi faptele sunt de atâţia ani încât mai că ar intra la categoria „prescrise”. Totul a pornit de la acţiunea iniţiată de ANAF, adică o serie de controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor. Printre ţintele declarate, şi profesorii care dau meditaţii.

Ziarişti insinuanţi, care nu au uitat răspunsul său la vechea întrebare legată de multele sale case achiziţionate din meditaţii, soldată la acea vreme cu un celebru sec, „Ghinion!”, l-au chestionat pe preşedinte cum comentează anunţul ANAF, de a-i verifica pe profesorii care dau meditaţii acasă.

Încrezător în „România educată” spre care mergem „pas cu pas” de mai bine de şase ani fără a se întrezări linia de finiş, preşedintele şi-a manifestat încrederea absolută în foştii săi colegi: „Eu cred că mai există profesori care fac meditaţii şi cred că plătesc impozit”. Evident că ar fi fost pus într-o situaţie dificilă să dea şi nişte exemple (şi cu riscul de a cădea în păcatul încălcării GDPR), dar încrederea în „România educată” pare să nu fi murit la nivel prezidenţial, deşi desfăşurarea cotidiană a şcolii de acum, mai mult ca niciodată parcă, poate fi destul de corect descrisă drept „România meditată”.

La examenul cu tema „puterea exemplului personal”, dl preşedinte a trecut cu brio la capitolul „putere” (să fi avut copiuţe, oare? Doamne fereşte!), dar a rămas corigent la „exemplu personal” şi, cred, i-ar prinde bine nişte meditaţii, cu plata fiscalizată sau nu.