O femeie internată cu botulism la SJU Suceava este în stare gravă

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, dr. Dan Teodorovici, a atenţionat sucevenii, ieri privind consumul de conserve incorect procesate şi depozitate, în condiţiile în care o femeie cu botulism internată în ATI din cadrul SJU are prognosticul rezervat, iar de la administrarea serului antibotulinic starea ei nu s-a îmbunătăţit.

Potrivit dr. Dan Teodorovici a venit confirmarea pentru prima pacientă suspectată de botulism, ea fiind internată în ATI.

El a spus că, din păcate, la 48 de ore de la administrarea serului antibotulinic, starea pacientei nu s-a îmbunătăţit, ea prezentând chiar un episod de insuficienţă respiratorie severă în cursul nopţii, astfel necesitând ventilaţie non-invazivă.

„Pacienta este din nou doar cu mască de oxigen, dar prognosticul este rezervat”, ni s-a transmis ieri.

Medicii consideră că tulpina care a provocat boala este foarte agresivă, iar infecţia a progresat foarte repede.

„Vrem să atragem atenţia populaţiei la consumul de conserve incorect procesate şi depozitate, în general cele făcute acasă. Botulismul este o boală infecţioasă gravă, cauzată de o neurotoxină produsă de bacteria Clostridium Botulinum, care poate determina complicaţii grave neurologice, cardiace, respiratorii, mergând până la deces. Ca măsură preventivă, aceasta toxină poate fi distrusă prin fierberea alimentelor şi apei timp de 10 minute la 100 de grade Celsius” a precizat dr. Dan Teodorovici. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: