> Este vorba despre un municipiu, două de oraşe şi şase comune, cea mai mare sumă, de 500.000 de lei, fiind solicitată de Câmpulung Moldovenesc > Conform legii, persoanele şi primăriile aflate în situaţii de extremă dificultate pot beneficia de sprijin financiar din Fondul de rezervă
O sumă de 3,5 de milioane de lei ar putea fi îndreptată de Consiliul Judeţean Suceava către unităţile administrativ-teritoriale aflate în situaţie de extremă dificultate.
Repartizarea va fi pe masa aleşilor judeţeni, în şedinţa ordinară a lunară a deliberativului. În cauză sunt nouă primării, respectiv una de municipiu, două de oraşe şi şase de comune care, „având probleme deosebite”, au apelat la ajutorul executivului judeţean. Conform proiectului de hotărâre, cel mai consistent sprijin financiar, de 500.000 de lei, ar urma să fie îndreptat spre municipiul Câmpulung Moldovenesc. În comuna Râşca ar urma să ajungă 450.000 de lei, iar câte 400.000 de lei ar putea lua calea oraşelor Cajvana şi Frasin, precum şi a comunelor Capu Câmpului şi Ipoteşti. Comuna Drăguşeni are nevoie de 350.000 de lei, în timp ce comunele Dolheşti şi Putna solicită, fiecare, câte un ajutor bănesc de 300.000 de lei.
Repartizarea sumei de 3,5 milioane de lei se face prin rectificare a bugetului judeţean „în baza solicitărilor şi justificărilor primite”.
În aceeaşi şedinţă, consilierii judeţeni vor analiza aprobarea acordării unui total de 13.500 de lei, cu titlul de ajutor de urgenţă, pentru trei persoane aflate, de asemenea, în situaţii de extremă dificultate.
De precizat este faptul că, în şedinţa ordinară a lunii mai, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava, o sumă de 910.000 de lei a fost repartizată către un oraş şi două comune, respectiv către Broşteni, Păltinoasa şi Pojorâta.
În baza principiului solidarităţii, prevăzut de Legea nr. 273 din 2006 a finanţelor publice locale, din Fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean pot fi alocate sume „unor persoane şi unităţi administrativ-teritoriale aflate în situaţii de extremă dificultate”.

























Comentarii