ISU Suceava transmite recomandări pentru evitarea tragediilor la scăldat

> Numărul persoanelor care îşi petrec timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor şi lacurilor este în continuă creştere!

Având în vedere temperaturile ridicate înregistrate în ultima perioadă, numărul persoanelor care îşi petrec timpul liber în apropierea cursurilor de apă, bălţilor şi lacurilor este în continuă creştere, a transmis, luni, ISU Suceava.

Sursa citată reaminteşte că, de cele mai multe ori, tragediile la scaldat se produc fie din cauza faptului că persoanele respective nu ştiu să înoate foarte bine, fie intră în ape în care curenţii sunt puternici sau în locuri unde nivelul apei se schimbă brusc şi nu mai reuşesc să iasă la suprafaţă…

În acest sens, ISU Suceava a readus la cunoştinţa sucevenilor câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, evident, cu scopul de a evita tragedii:

> Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului;

> Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;

> Evitaţi să intraţi singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;

> Nu intraţi în apă după ce aţi consumat alcool sau pe timp de noapte;

> Nu intraţi în apa rece după expunerea prelungită la soare;

> Nu săriţi de pe platforme, poduri sau alte construcţii;

> Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziţionate pentru cei mici;

> Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de copii sub atenta supraveghere a unui adult.

Nu în ultimul rând, este indicat ca autorităţile publice locale şi operatorii economici care administrează sau au pe raza teritorială cursuri de apă ori alte suprafeţe de apă care pot prezenta pericol de înec să identifice aceste locuri şi să semnaleze pericolul prin instalarea unor panouri de avertizare, a atras atenţia ISU Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI