În urma scandalului legat de deturnarea unor ajutoare umanitare

Şeful Administraţiei Regionale Cernăuţi, Serghii Osaciuk, a fost demis

Guvernul Ucrainei a aprobat demiterea lui Serghii Osaciuk din funcţia de şef al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, a informat presa de limba română din Cernăuţi, citându-l pe reprezentantul Cabinetului de Miniştri în Rada Supremă, Taras Melniciuk.

Reamintim că în regiunea Cernăuţi a izbucnit un scandal privind aducerea ambulanţelor sub formă de ajutor umanitar, ca apoi să fie privatizate.

Serviciul Securităţii al Ucrainei ar fi descoperit că un adjunct al şefului Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi, Artur Muntean, ar fi fost implicat în deturnarea ajutoarelor umanitare.

Reamintim şi că, recent, la sediul Administraţiei Militare Regionale Cernăuţi au avut loc percheziţii.

Serghei Osaciuk fusese numit guvernator în anul 2019 şi s-a remarcat printr-o serie de declaraţii şi măsuri controversate, precum lansarea unor informaţii false despre Masacrul de la Fântâna Albă şi înlăturarea din Piaţa Centrală din Cernăuţi a bannerului care reproducea prima atestare documentară a oraşului, emisă de domnitorul Alexandru cel Bun, subliniază agenţia Bucpress. (N.B.)

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI