> El a fost găsit cu o alcoolemie-record: 3,38 mg/l în sânge!
Un bărbat de 47 de ani, din Păltinoasa, care a condus un autoturism având o alcoolemie de 3,38 mg/l, a fost plasat, joi, sub control judiciar, de Judecătoria Gura Humorului.
Potrivit anchetei, marţi, 7 iunie a.c., în jurul orei 16:00, Vasile C. din Păltinoasa a condus un autoturism VW Sharan, pe DN 2E, în interiorul localităţii Capu Codrului către Păltinoasa.
După ce a efectuat o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă de pe celălalt sens de mers şi s-a răsturnat pe partea dreaptă cu autoturismul. În urma impactului a fost smuls un stâlp pe care era montat indicatorul rutier temporar „Sfârşitul tuturor restricţiilor”. Nu au rezultat victime omeneşti.
La testarea cu aparatul etilometru, rezultatul a fost 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. Iar conform buletinului de analiză emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava rezultatul a fost 3,38 g la mie alcool în sânge (prima mostră), respectiv 3,11 g la mie alcool în sânge (a doua mostră).
Bărbatul a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, iar joi a fost prezentat Judecătoriei Gura Humorului, cu propunere de arestare preventivă.
Instanţa a respins propunerea şi a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. (N.B.)

























Comentarii