Arestat pentru 30 de zile

Şoferul ucrainean de 30 de ani care a intrat cu autoturismul în maşina unui sucevean din Ipoteşti a fost reţinut marţi, iar Judecătoria Suceava a dispus, miercuri, arestarea lui preventivă pentru 30 de zile.

Iată minuta instanţei: „Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosar nr. 1863/P/2022 din data de 8.06.2022 şi, în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) C.p.p, art. 223 alin 2 C.p.p. şi art. 226 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului Lutytskyi Ruslan, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8.06.2022 şi până la data de 7.07.2022, inclusiv, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe» faptă prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul Lutytskyi Ruslan. În temeiul art. 227 alin. 2 din Codul de procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, formulată prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu ori a controlului judiciar. În temeiul art. 273 C.p.p., onorariul şi celelalte cheltuieli efectuate de interpretul desemnat din oficiu pentru inculpat rămân în sarcina statului, urmând a fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 8.06.2022, ora 14.25”.

Reamintim că, în cursul zilei de marţi, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şoferului de 30 de ani, după administrarea materialului probator, inclusiv a rezultatelor de la Serviciul Medicină Legală privind alcoolemiile şoferilor, dar şi a celorlalte probe criminalistice.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Reamintim că, în urma impactului, au fost răniţi cei doi şoferi şi pasagerii din cele două autovehicule. Cel mai grav a fost rănit şoferul din Dacia Logan, care a fost transportat în comă la SJU Suceava şi a fost internat la Secţia chirurgie – ATI.

Şoferul aflat acum în arest a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, rezultatul fiind 2,17 mg/l alcool pur în sânge. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI