Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea, în luna iulie, a unui ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei.
„Aşa cum ne-am angajat în cadrul coaliţiei, tot azi, prin OUG, vom aproba acordarea în luna iulie a acelui ajutor financiar de 700 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt sub limita de 2500 de lei (2.000 de lei – n.r.)”, a spus la începutul şedinţei de guvern Nicolae Ciucă.
Premierul a precizat că numărul beneficiarilor este de 3,3 milioane de pensionari.
„Continuăm implementarea programului Sprijin pentru România. Astăzi putem să anunţăm că emiterea voucherelor sociale pentru persoanele vulnerabile a început. Aproximativ 2,5 milioane de persoane vor beneficia de această formă de sprijin menite să compenseze o parte din creşterea preţurilor”, mai spune Ciucă.
Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, „în luna iulie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei”.




























Comentarii