Moartea unei femei din Vatra Dornei a fost semnalată marţi după-amiază, după ce vecinul acesteia a constatat că din tavan i se scurge un lichid gălbui. În această situaţie, el a anunţat Poliţia.
Un bărbat a semnalat că vecina sa, în vârstă de 73 de ani, nu a fost văzută de la începutul lunii aprilie 2022 de vecini, ea fiind o persoană retrasă…Marţi, vecinul a observat că din tavan curge un lichid galben care provenea din apartamentul femeii şi a sunat la 112.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul ISU „Bucovina” – Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, care a procedat la spargerea uşii de acces în imobil, după care a pătruns în apartament alături de un echipaj de ambulanţă din cadrul SAJ Suceava – substaţia Vatra Dornei. Astfel au găsit femeia căzută în holul dintre camere, aflându-se în stare avansată de putrefacţie.
Femeia era cunoscută cu afecţiuni de natură psihică, locuind singură. Nu se cunosc membrii familiei sale.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, s-a procedat şi la examinarea cadavrului, nefiind descoperite leziuni sau urme de violenţă. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Vatra Dornei, în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
În acest caz s-a deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. (N.B.)

























Comentarii