Poliţiştii suceveni, la aniversarea Poliţiei Române, alături de sute de copii

Poliţiştii suceveni au marcat, vineri, împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române. La 25 martie 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica, domnitor al Ţării Româneşti, înmâna agăi Mihăiţă Filipescu, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bucureşti, primul drapel al Agiei.

Prin acest moment aniversar, poliţiştii suceveni au comemorat poliţiştii eroi căzuţi la datorie, recompensându-i prin avansarea în grad profesional pe cei merituoşi şi organizând o serie de activităţi interactive în comunitate.

Cu prilejul Zilei Poliţiei Române au fost avansaţi în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului minim, 26 de poliţişti. De asemenea, 156 agenţi de poliţie au fost avansaţi în gradul profesional următor la îndeplinirea stagiului minim.

În cursul zilei, pe esplanada Casei de Cultură din centrul municipiului Suceava poliţiştii suceveni şi-au serbat ziua alături de cei mici, fiind organizată o activitate deosebită, cu participarea a peste 350 de copii, dornici să-i întâlnească pe poliţiştii rutieri şi de ordine publică, dar şi pe „mascaţii” de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale.

Micii oaspeţi au fost încântaţi de tehnica şi dotările luptătorilor, au fost dornici să vadă îndeaproape motocicletele şi autospecialele de poliţie rutieră ale Serviciului Rutier, de asemenea autospecialele de ordine publică. Poliţiştii i-au lăsat să apese pe butoane, pentru a înţelege cum funcţionează sistemele acustice şi luminoase.

Unul dintre cele mai inedite momente a fost creat de poliţiştii criminalişti, care au realizat simulări ale unor activităţi specifice din viaţa profesională.

De o atenţie deosebită s-au bucurat şi poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, care au organizat concursuri, oferind premii elevilor şi preşcolarilor care au răspuns corect la întrebările referitoare la regulile de circulaţie rutieră şi nu numai.

Printre punctele de atracţie s-a numărat şi o nouă autospecială intrată de curând în dotarea Serviciului Rutier – Educaţie Rutieră, anume destinată şi echipată pentru familiarizarea celor mici cu indicatoarele rutiere şi regulile de circulaţie pe drumurile publice.

Prezenţi la activităţi au fost şi poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, care le-au răspuns copiilor la toate întrebările referitoare la munca de poliţie.

„Am fost încântaţi să le vedem zâmbetele şi să le citim fericirea din priviri. Această activitate ne-a încărcat cu multă energie, aşadar considerăm că scopul nostru a fost atins: am reuşit să le arătăm tuturor celor prezenţi că suntem prietenii lor, că suntem la datorie în permanenţă pentru siguranţa lor şi că poliţia este o instituţie modernă, cu dotări la cele mai înalte standarde şi cu poliţişti profesionişti şi dedicaţi meseriei lor” a transmis Poliţia Judeţeană Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI