Întrebarea mi-a fost pusă de un internaut care mă ceartă că exagerez în articolele mele despre războiul ucrainean. În fond, Vladimir Putin îşi revendică propria ţară, leagănul civilizaţiei ruseşti, iar numărul tragic de mare al victimelor, al copiilor şi al vârstnicilor ucişi de bombele şi gloanţele soldaţilor ruşi e consecinţa ruperii ucrainenilor de „spaţiul vital (rusesc)“ şi apropierea lor de UE şi NATO.
Nu-mi pică deloc bine să istorisesc nenorociri legate de familia mea, dar sper că generaţia de azi va învăţa ceva.
Iată ce am cu ruşii:
– când am deschis ochii, mi-am văzut tatăl recent întors din prizonierat. Fusese luat prizonier de sovietici ca şi ceilalţi soldaţi ai României după încheierea armistiţiului din 12 septembrie 1944 şi depunerea armelor, încălcând astfel legile războiului, şi închişi într-un lagăr cu barăci de scânduri, fie iarnă, fie vară, fiind nevoiţi să scoată iarna sfecle de zahăr din pământul îngheţat pentru a nu muri de foame. La fiecare deşteptare, erau obligaţi să care la groapă prizonierii morţi de foame, de frig, de boli… în timpul nopţii. La eliberare, câţi au mai rămas au fost îmbarcaţi din Odesa fără hrană pe un vapor de cărat cereale şi s-au hrănit cu boabele de grâu rămase prin colţuri, cei mai mulţi murind de dizenterie. Până la Constanţa vaporul le-a fost de mai multe ori bombardat, iar, când a ajuns în Bogdăneşti, a fost declarat duşman al poporului fiindcă luptase împotriva URSS.
S-a întors acasă protejat de o cărticică de rugăciuni, Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul, de care nu s-a despărţit niciodată. Era slab şi costeliv, cu pliuri la subsuori în dosul cărora colcăiseră păduchii până la venirea acasă, păduchi stârpiţi de mama cu leşie. După ce s-a înzdrăvenit cât de cât, s-a apucat să astupe adăpostul săpat de bunicul în fundul grădinii pentru a se proteja toţi de bombe, căci într-o parte a curţii se aflase comandamentul german ocupat apoi de ruşi. În timpul deselor schimbări de fronturi şi tranşee, mama şi copiii împreună cu bunica s-au refugiat cu carul cu boi în zona Nicşenilor, lângă Roma (Botoşani), iar la întoarcere sora mea Ileana a murit de pneumonie, la fel şi fraţii ei mai mici, Ion şi Ioana. Din sat au dispărut peste noapte porci, vite, oi, găini, tot ce putea fi mâncat, iar cine nu le ceda primea un glonte în cap. „Davai guin“ nu e o glumă. O mulţime de neveste şi copile violate sau, de nu, împuşcate.
Jaful porcilor, al oilor… a continuat şi după instalarea primarului comunist şi-mi aduc aminte cum împreună cu şeful de raion Fălticeni, ofiţer rus, alergau să ne prindă porcul pe care bunicul îl lăsase să fugă prin livadă. Nu uit gustul sărat al lacrimilor. Tata a fost obligat să care butuci din pădure spre gara din Fălticeni un an întreg, la fel ca toţi posesorii de boi şi cai, lemn pentru Uniunea Sovietică. O mulţime de boi şi cai schilodiţi la dealul Temelie, Vadul Moldovei. În semn de recunoştinţă că armata sovietică „ne-a eliberat“.
La grădiniţă, prin 6-7-8 martie 1953, am fost scoşi în faţa şcolii toţi copiii şi profesorii şi obligaţi să plângem în hohote după Iosif Visarionovici Stalin, iar apoi să cântăm „mai cu inimă“ imnul sovietic în limba rusă. Eram supravegheaţi de tovarăşa Nataşa, comandanta pionierilor de la raion şi de şeful militar rus al raionului Fălticeni. Imnul sovietic îl cântam în fiecare zi la începerea cursurilor.
Am început clasa I cu două abecedare, cel rusesc cu imagini frumos colorate şi cel românesc pe hârtie de maculator. La rusă am dat teză din clasa I până în anul V de liceu. În clasa I am fost îmbrăcaţi în şalvari roşii cu fes cazac şi puşi să jucăm cazaciocul. Cravata de pionier mi-a fost legată la gât de tovarăşa Nataşa împreună cu Mihail Sadoveanu, cel cu „lumina de la răsărit“. Atunci am fost pus să recit: „Iar steluţa cea se sus / Oare ce-o avea de spus? / Comunismul zice ea / Se clădeşte-n ţara mea!“.
Aşa s-a impus comunismul, cu otuzbirul, sărăcia şi minciuna, comunism băgat pe gât de „fraţii noştri“ sovietici. Cu membrii elitei române deveniţi duşmani ai poporului şi trimişi în lanţuri la Canal, la Gherla, la Sighet… Cică în numele libertăţii depline şi al suveranităţii!
Pentru conformitate,
al Dvs. PETRU TOMEGEA
Comentarii