> Pacienta şi-a reluat mersul, cu sprijin, din a treia zi după operaţie
În data de 23 martie a.c., a avut loc o noua premieră în Secţia de ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava, care a constat în protezarea parţială a unei porţiuni a genunchiului unei paciente de 48 de ani, aceasta suferind dureri importante şi prezentând imposibilitatea efectuării activităţilor zilnice de aproximativ 2ani.
Echipa operatorie a fost formată din dr. Rareş Voinea, dr. Marius Grămadă şi dr. Ciprian Puha, sub coordonarea medicului-şef de secţie dr. Răzvan Bandac.
Potrivit SJU Suceava, artroplastia parţială de genunchi oferă posibilitatea menţinerii compartimentelor sănătoase ale genunchiului şi implică mult mai puţine riscuri pre- şi postoperatorii decât artroplastia totală a genunchiului.
Recuperarea medicală după o astfel de intervenţie este rapidă, iar pacientul nu resimte prezenţa protezei datorită faptului ca ligamentele sunt prezervate.
Dr. Rareş Voinea a declarat că acest tip de intervenţie se practică numai în câteva clinici din ţară, motiv pentru care decizia de efectuare este luată după evaluarea riguroasă a pacientului, cu luarea în considerare a particularităţilor fiecarui pacient, respectiv că artroza este prezentă doar în partea internă a genunchiului, structura ligamentară este funcţională, iar pacientul nu prezintă artrită inflamatorie. „Avantajele majore ale acestui tip de intervenţie sunt: părţile sănatoase ale genunchiului sunt conservate, recuperare rapidă şi durată scurtă a spitalizarii, amânarea momentului protezării totale, riscuri mici de infecţie, intervenţia este minim invazivă, mişcările de flexie-extensie ale genunchiului sunt naturale, stresul mecanic la nivelul protezei este redus”.
Aflăm că intervenţia a fost „un real succes”, programul recuperator de kinetoterapie s-a iniţiat precoce, ceea ce a permis pacientei reluarea mersului, cu sprijin, din a treia zi după operaţie.
Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a subliniat că în Spitalul Judeţean de Urgenţă sunt create toate condiţiile necesare pentru efectuarea intervenţiilor complexe în toate specialităţile.
„Vom investi cât se poate de mult în perfecţionarea cadrelor medicale precum şi în dotarea spitalului cu cea mai performantă aparatura pentru a oferi un act medical, la standardele prezentului, tuturor pacienţilor care apelează la serviciile noastre” a precizat dr. Alexandru Calancea. (N.B.)

























Comentarii