Datorită demersurilor primarului Sucevei

Centrala în cogenerare de înaltă eficienţă a Bioenergy scapă de „supraimpozitare ”!

> Ion Lungu a obţinut o modificare legislativă prin care de la „taxarea” veniturilor suplimentare realizate „sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe biomasă” > În condiţiile în care Suceava are tariful „cel mai mic din ţară”, în iarna următoare racordaţii la sistemul centralizat nu vor plăti mai mult pentru încălzire

Societatea comercială Bioenergy Suceava nu va fi „supraimpozitată” a anunţat, ieri, printr-o declaraţie de presă online, primarul Ion Lungu.

Şeful municipalităţii sucevene face cunoscut că acest lucru este posibil după ce, în urma multiplelor demersuri efectuate, a reuşit să obţină o facilitate legislativă într-un recent act normativ adoptat de Guvern, care se referă la „taxarea” marilor producători de energie electrică.

Lungu spune că, în acest sens, a purtat discuţii cu premierul Nicolae Ciucă, cu ministrul Energiei, Virgil Popescu, şi cu Marcel Ciolacu, liderul PSD, beneficiind, de asemenea, şi de sprijinul lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, cât şi al lui Alexandru Moldovan, prefectul judeţului Suceava. Este vorba de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11 din 16 februarie 2022, care, actualizând Legea nr. 259 din 2021, prevede că „sunt exceptaţi producătorii de energie electrică pe biomasă, începând cu veniturile suplimentare realizate după data de 1 ianuarie 2022”.

„Am reuşit ca, după aproximativ 3 luni de discuţii în Bucureşti, la ultimul paragraf să fie introdus şi cuvântul biomasă. Altfel, eram supraimpozitaţi, fiind trecuţi în categoriile marilor producători de energie, cum ar fi Hidroelectrica, care nu consumă mai nimic, ci doar învârte apa, ca să facă energie electrică. Noi consumăm lemn şi am ţinut foarte mult să obţinem acest paragraf de lege. Erau încurajate foarte mult centralele pe combustibil fosil, cărbune şi păcură, iar noi, care avem energie verde, nu eram prinşi nicăieri cu biomasa” a evidenţiat ocupantul fotoliului administrativ din Areni.

În prima decadă a lunii martie, acţionarii austrieci ai societăţii comerciale Bionergy vor fi prezenţi în Suceava, prilej cu care vor fi stabilite programele de funcţionare şi de reparaţii din sezonul cald, în acelaşi timp punându-se şi bazele funcţionarii sistemului de alimentare cu apă caldă şi căldură în iarna următoare.

„Cu această menţiune în lege, prin care nu suntem supraimpozitaţi, se întrunesc condiţiile foarte probabile ale funcţionării în acelaşi regim şi în iarna viitoare. Nici într-un caz nu vor fi mărite tarifele la populaţie, chiar dacă ar putea făcute majorări la transport şi distribuţie. Costul la gradul centralei va rămâne la fel, cel mai mic din ţară, 142 de lei pe gigacalorie, iar consumatorii casnici nu vor plăti mai mult pentru energia termică” a reliefat Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI