Vineri, 11 februarie, cu ocazia pomenirii Sfântului Sfinţit Mucenic Vlasie Episcopul Sevastiei şi a Sfintei Împărătese Teodora, la Colegiul Naţional Nicu Gane din Fălticeni a avut loc o activitate catehetică în cadrul Centrului de Tineret Ecclesia. Gazda activităţii catehetice a fost PC Părinte Prof. Bogdan Feştilă, coordonatorul comunităţii de tineret Ecclesia şi preot slujitor la capela Sfântul Nicolae din cadrul Colegiului Naţional Nicu Gane din Fălticeni, alături de 30 de tineri liceeni care au venit cu mult drag pentru a gusta din învăţăturile ziditoare de suflet ale Bisericii noastre Ortodoxe. Tema întâlnirii a fost „Tâlcuirea simbolurilor regăsite în erminia icoanelor Naşterii şi Întâmpinării Domnului nostru Iisus Hristos”. Activitatea a debutat cu o scurtă prelegere introductivă susţinută de către PC Prof. Părinte Bogdan Feştilă, marcându-se astfel prima etapă catehetică respectiv, pregătirea aperceptivă, menită să concentreze atenţia tinerilor spre temele ce urmau a fi tratate şi aprofundate. Ulterior, a fost susţinută cateheza despre simbolistica ermineutică a icoanelor Naşterii şi Întâmpinării Domnului, timp în care tinerii au avut ocazia de a asculta informaţii şi detalii privind cele două evenimente din viaţa Mântuitorului şi de a interveni cu întrebări acolo unde a fost cazul. La final, PC Părinte Bogdan Feştilă a împărţit tinerilor pe care îi îndrumă cu atâta dragoste, o gustare dulce, iar din partea Înaltpreasfinţitului Calinic, fiecare tânăr al Centrului de Tineret Ecclesia, a primit câte un exemplar al Noului Testament cu Psalmii, fapt care a adus multă bucurie şi vădită recunoştinţă.
Despre întâlnirea catehetică de la Colegiul Naţional Nicu Gane, PC Părinte Bogdan Feştilă a afirmat: „Întâlnirea tinerilor din cadrul Grupului Catehetic Ecclesia, de la Fălticeni, cu un reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în persoana Dlui Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheza parohială, a reprezentat o oportunitate de dialog şi cunoaştere pentru adolescenţii participanţi la eveniment. Ideea realizării unei seri catehetice pentru tineri, în cadrul căreia am putut împreună să descoperim principalele sărbători şi semnificaţiile lor, a fost o bucurie duhovnicească pentru tinerii noştri, dornici să se reîntâlnească cu mentorii lor. Aceşti adolescenţi au ales să fie în împreună-bucuria noastră, aceea de a-L întâlni pe Hristos în Aproapele, şi le suntem recunoscători pentru dragostea şi sinceritatea căutării lor!”. Tinerii care au participat la această activitate au împărtăşit din gândurile şi trăirile lor duhovniceşti, afirmând cu sinceritatea specifică acestei etape de vârstă. „Consider că activitatea din cadrul întâlnirii cu tinerii grupului Ecclesia va rămâne în gândul şi inima noastră pentru mult timp, nu doar pentru că am avut un invitat special, dl. inspector Cristi Hurjui, ci mai ales pentru că L-am simţit pe Dumnezeu cu toţii prezent, aşa cum părintele nostru drag, Bogdan Feştilă, ne-a mărturisit: «Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, Acolo voi fi şi Eu cu voi!». Cu toţii am plecat la casele noastre cu o mare bucurie în suflet şi mai ales cu multe cunoştinţe despre tema aleasă: «Praznicele Împărăteşti, mai cu precădere cel al Întâmpinării Domnului»” a spus Maria Gafiţa, clasa a XII-a, Colegiul Naţional Nicu Gane. „Vineri, la întâlnirea cu grupul Ecclesia din Fălticeni, am avut marea bucurie de a întâlni pe dragul nostru prieten şi frate, aşa cum ne-a rugat să-l numim, pe Domnul inspector Cristi Hurjui. Părintele nostru coordonator, preotul profesor Bogdan Constantin Feştilă, ne-a promis o surpriză, şi într-adevăr aşa a fost! Am avut parte de o prezentare a principalelor sărbători ale Ortodoxiei şi un studiu de caz asupra Praznicului Împărătesc al Întâmpinării Domnului. Prezentarea modernă, dialogul cu tinerii, abordarea problemei propuse, toate acestea au atins inimile noastre şi ne-a motivat să cunoaştem lucruri noi despre credinţa noastră” a spus Ştefan-Manuel Cîmpan, clasa a XII-a, Colegiul Naţional Nicu Gane. „Activitatea propusă de D-l Inspector Hurjui a fost una dintre cele mai frumoase, am învăţat lucruri noi pe care nu le ştiam. Deşi ne-am întâlnit la şcoală, sentimentul a fost acela că suntem între prieteni de suflet şi am simţit că aşa ar trebui să fie, de fapt, o oră de religie!” a spus Ioana-Monica Palimac, clasa a XI-a, Colegiul Vasile Lovinescu. „…Bucuria de a fi împreună, bucuria de a fi alături de părintele nostru, bucuria de a avea invitaţi de prestigiu şi de a afla lucruri noi! Iată formula ideală pentru o seară de neuitat, pentru a petrece timpul liber în oraşul nostru. Există şi adolescenţi care au descoperit calea fericirii!” a spus Maria Trotingher, clasa a XII-a, Colegiul Mihai Băcescu. (CRISTI-GABRIEL HURJUI, consilier eparhial în cadrul Sectorului Catehizare, Tineret şi Educaţie pentru viaţă, ArhiepiscopiaSucevei.ro)
























Comentarii