Tratarea metastazelor osoase prin metodă minim invazivă este acum accesibilă pacienţilor SJU Suceava

> Dr. Cătălin Lulciuc: Mulţi colegi medici nu ştiu că această procedura se efectuează în Suceava, fiind o metodă nu tocmai accesibilă, care se efectuează într-un număr limitat de spitale din Europa

Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava a anunţat, ieri, că o echipă multidisciplinară, formată din dr. Cătălin Lulciuc şi dr. Emanuel Gavriliuc (radiologie intervenţională), dr. Mircea Macovei (ortopedie) şi dr. Anca Ababneh (oncologie), a efectuat o intervenţie în cadrul căreia au fost topite două metastaze osoase, apărute după 20 de ani de la operaţia cancerului primar de sân, la o femeie de 70 de ani.

Sursa citată arată că oasele sunt a treia locaţie ca frecvenţă în care celulele canceroase metastazează, cele mai des afectate structuri fiind la nivelul coloanei vertebrale, a pelvisului şi a şoldului.

Metastazele osoase pot afecta calitatea vieţii, producând complicaţii, cum ar fi durerea, fracturi şi mobilitate scăzută.

SJU Suceava precizează că pacienţii cu metastaze osoase pot fi trataţi fie prin terapii convenţionale – cum ar fi opioide, chimioterapie, radioterapie – sau minim-invaziv, cu ajutorul sistemului de ablaţie prin radio-frecvenţă.

Cu aparatul de ablaţie prin radiofrecvenţă (RF), se pot trata minim invaziv (printr-un acces percutanat de maxim 5 mm) tumorile osoase (metastazele şi unele tumori primare) ale pacienţilor, atunci când terapiile convenţionale nu sunt eficiente, au potenţial letal sau produc efecte secundare inacceptabile.

Dr. Cătălin Lulciuc a declarat că decizia intervenţiei este luată de o echipă multidisciplinară, formată din medici radiolog, oncolog, ortoped şi radiolog intervenţionist.

„În momentul de faţă, una dintre problemele reale este că mulţi colegi medici nu ştiu că această procedură se efectuează în unele spitale din România sau mai ales în Suceava, fiind o metodă nu tocmai accesibilă, care se efectuează într-un număr limitat de spitale din Europa. Este important ca şi pacienţii să se informeze despre posibilele metode de tratament apoi să discute cu medicul curant opţiunile” a spus dr. Lulciuc.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava transmite că anul 2022 este dedicat diversificării serviciilor medicale, creşterii calităţii actului medical, a siguranţei pacientului, a personalului medical şi auxiliar din unitatea spitalicească suceveană. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI