Elevii de la cercul de schi alpin de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, pe podium la „Trofeul Gerar”

Pe pârtiile de la Şugaş Băi şi Întorsura Buzăului a fost organizat, în perioada 27-28 ianuarie 2022, Concursul naţional de schi „Trofeul Gerar” pentru elevii care frecventează cercurile Palatelor şi Cluburilor Copiilor.

La ediţia a XIV-a a competiţiei organizate de Palatul Copiilor Sf. Gheorghe şi Clubul Copiilor Întorsura Buzăului în parteneriat cu Sepsi ReKreativ, Pârtia de schi Oprea – Valea Mare şi Direcţia Judeţeană de Sport Covasna au participat un număr 74 de concurenţi din întreaga ţară, judeţul Suceava fiind reprezentat de schiorii de la Clubul Copiilor Vatra Dornei.

Rezultatele obţinute pe categorii de vârste în cele trei probe, slalom, slalom uriaş şi slalom paralel, au demonstrat încă o dată că elevilor le place acest gen de competiţie, sunt bine pregătiţi în cadrul antrenamentelor pe care le fac sub atenta supraveghere a profesorilor coordonatori ai cercurilor care au ca obiect de activitate sporturile de iarnă, copiii fiind profesionişti în ceea ce fac. Cele două pârtii de schi pe care s-a desfăşurat competiţia au fost pregătite în mod special pentru acest concurs, starea lor fiind una foarte bună, iar rezultatele concurenţilor dorneni s-au ridicat la nivelul aşteptărilor prof. Florin Dobrincu, coordonatorul cercului de schi alpin de la Clubul Copiilor Vatra Dornei, şi a directorului instituţiei, prof. Vasile Moroşan.

În probele destinate băieţilor, la categoria 7-8 ani, Dragoş Pintescu s-a clasat pe locul 1 la slalom uriaş, locul 3 la slalom special şi locul 2 la slalom paralel. La categoria 9-10 ani, Ludovic Boncheş a ocupat locul 1 la toate cele trei probe din concurs. La categoria 11-12 ani, George Lutaniuc s-a clasat pe locul 2 la slalom special şi slalom uriaş şi pe locul 1 la slalom paralel.

La feminin, Armina Lutaniuc, a ocupat locul 1 la slalom special, locul 2 la slalom uriaş şi locul 3 la slalom paralel, categoria 11-12 ani. La categoria 5-6 ani, Iustina Lutaniuc s-a clasat pe locul 1 la slalom uriaş, locul 1 la slalom paralel, iar Timeea Dobrincu a ocupat locul 3 la slalom paralel.

„Mulţumim părinţilor pentru implicare, în special celor care au însoţit copiii – Paul Boncheş, Gică Pintescu şi Mihai Lutaniuc, şi concurenţilor pentru rezultatele obţinute şi interesul manifestat la antrenamente”, a precizat prof. Vasile Moroşan, directorul Clubului Copiilor Vatra Dornei.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI