> L.D. CLEMENT
Onor instituţiilor statului şi tuturor celor care au transmis că au oarece vibraţii (interese & emoţii conjuncturale: a se denota „rezilienţă”, în vorbe actuale!) în contextul în care o importantă firmă, cu treabă în judeţ, ajunsă la greu, e pe cale să pună pe drumuri, din două oraşe şi din împrejurimi, sute de salariaţi. Onor instituţiilor statului, până la un punct e de înţeles grija lor pentru marii contribuabili, context în care – de ieri, de azi şi pentru mâine – le fac vinovate de lipsă de grijă pentru micii contribuabili, inclusiv pentru cei care găsesc prielnic să nu fie contribuabili. Mai nimeni nu deplânge dispariţia de pe piaţă (cu nişte consecinţe poate infime la nivel de macro-parale, însă importante la nivel de micro-moral) a unor firme mereu de tranziţie, dar mereu utile, de pildă în zona de mic comerţ şi de mici servicii. Mai nimeni nu deplânge că ăştia, încă purtători de băşti şi de şăpci, sunt siliţi să evolueze underground (azi pe val, mâine cu apă-n plămâni), să pună unghii, să lungească şuviţe, să dea cu var, să sape fose etc. Purtându-şi grija (nu aşa de mare…) de-a nu fi găbuiţi underground, cât cea de a supravieţui de pe azi pe mâine. Da, şi ei vor să-şi dea de pe capete şepcile şi băştile, şi ei se vor cu teoretică pălărie, cravată şi cu mâneci albe. Astăzi sapă tuneluri între gropile patriei, vor şi ei să trăiască, vor să nu moară. Salutaţi-i, tovaraşi, ei încă au rămas aici, nu v-au părăsit. Încă vă pun unghii şi şuviţe, vă desfundă veceurile, vă aprind becurile, vă reglează centralele pe gaz şi pe lemne. Unii prosperă, dar alţii sunt la limite. Îi cunoaşteţi, aţi auzit de ei? Şi ei aşteaptă vorbă despre o mână întinsă. Poate că doar o vorbă, că de mai mult se pricep, au obraz gros şi cocoaşă tare, sunt deprinşi cu greul…
Comentarii