Şcoala „Al.I. Cuza” Fălticeni

Proiectul educaţional „Porni Luceafărul” a ajuns la ediţia a III-a

Elevii Şcolii Gimnaziale „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni, împreună cu elevii din celelalte şcoli din municipiu desfăşoară, în luna ianuarie, în cadrul proiectului educaţional „Porni Luceafărul”, ajuns anul acesta la ediţia a III-a, mai multe activităţi având ca temă opera şi viaţa marelui poet Mihai Eminescu.

Activităţile organizate de cei trei coordonatori ai proiectului – prof. înv. primar Maria Vasilache, bibliotecar Beatris Doriana Stan şi Nicoleta Hoştinariu, directoarea bibliotecii Municipale „Eugen Lovinescu” din Fălticeni – sunt variate şi deosebit de antrenante, având un grad de adresabilitate specific particularităţilor de vârstă ale elevilor.

Profesor pentru învăţământul primar Maria Vasilache, coordonator, ne-a spus că scopul proiectului este în principal cunoaşterea operei şi vieţii poetului Mihai Eminescu, iar în secundar dezvoltarea dragostei pentru literatura română clasică şi contemporană. Prin activităţile organizate se urmăreşte ca şi elevii din clasele primare să-l descopere pe Mihai Eminescu, să selecteze informaţii cu privire la biografie şi activitatea lui literară şi să îşi îmbogăţească cunoştinţele despre marele poet. Alte activităţi vizează audierea unor poezii şi cântece eminesciene, precum şi realizarea unor compoziţii plastice care să oglindească opera lui Mihai Eminescu, căutarea în biblioteca şcolii şi la Biblioteca Municipală a cărţilor scrise de Mihai Eminescu, pentru a descoperi sau aprofunda opera autorului, spre a avea în vedere recitarea poeziilor din lirica eminesciană, participarea la activităţile desfăşurate în echipă.

Concurs de recitare din lirica eminesciană

În cadrul proiectului, vineri 21 ianuarie, s-a desfăşurat un concurs de recitare din lirica eminesciană. Elevii Şcolii Gimnaziale „Al.I. Cuza” au participat în direct, respectând regulile de distanţare impuse de regulile sanitare, în timp ce elevii de la celelalte şcoli gimnaziale au participat online. Prestaţia copiilor a fost apreciată de un juriu format din profesorii de limba şi literatura română Dana Crăciun, Simona Păduraru, Maria Oşlobanu.

Prof. Maria Vasilache ne-a spus că rezultatele tuturor activităţilor desfăşurate în cadrul proiectului au atins sufletele copiilor, au produs emoţie şi simţire românească şi au fost surprinse în fotografii precum şi în desenele realizate şi expuse în spaţiile speciale din şcoli. Copiii au avut şansa să lucreze în echipă, să adune informaţii pe tema proiectului, să îşi valorifice talentul şi pasiunea.

„Proiectul a provocat elevii şi profesorii la noi experienţe educaţionale, le-a deschis viziunea spre practici inovatoare, a legat prietenii, a diversificat activităţile chiar şi în perioada de învăţare online” a precizat prof. Maria Vasilache.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI