Formaţia Şomuz Fălticeni a susţinut la sfârşitul săptămânii trecute primul meci amical din cadrul pregătirii de iarnă. Echipa antrenată de Iulian Ionesi a jucat pe stadionul Iţcani, împotriva formaţiei de Liga a IV-a Juniorul Suceava.
Partida, disputată în condiţii de iarnă autentică, s-a încheiat cu scorul de 4-3 în favoarea echipei de eşalonul al treilea. Golurile învingătorilor au fost marcate de Robert Ciobanu (3) şi Eduard Julei, coordonatorul de joc al celor de la Şomuz irosind şi o lovitură de pedeapsă. Pentru formaţia gazdă, antrenată de Laurenţiu Berezoschi, au punctat Ionuţ Pelepco (2) şi Vlad Hreceniuc.
Echipa fălticeneană va intra din această săptămână, pentru 10 zile, într-un stagiu de pregătire centralizată în localitate. Până la startul sezonului oficial de primăvară cei de la Şomuz Fălticeni mai au în program disputarea a 9 meciuri amicale, după cum urmează: revanşa cu Juniorul Suceava, pe 5 februarie, cu LPS Suceava, pe 9 şi pe 26 februarie, cu Ştiinţa Miroslava, pe 12 februarie, cu Bucovina Rădăuţi, pe 16 şi pe 23 februarie, cu Dante Botoşani, pe 19 februarie, cu Aerostar Bacău, pe 2 martie, şi cu Şomuzul Preuteşti, pe 5 martie.
Campionatul Ligii a III-a se va relua pe data de 12 martie, zi în care Şomuz va primi, pe teren propriu, replica Forestei Suceava.
Formaţia din Fălticeni a încheiat sezonul de toamnă pe locul al cincilea în Seria I şi are drept obiectiv clasarea între primele patru la finalul sezonului regulat şi calificarea în play-off-ul pentru promovare în eşalonul al doilea.
În ce o priveşte pe Juniorul Suceava, liderul Ligii a IV-a are perfectate pentru perioada următoare jocuri de verificare cu CSM Paşcani (26 ianuarie), Bucovina Rădăuţi (29 ianuarie), Juniorul Salcea (30 ianuarie), Şomuz Fălticeni (5 februarie), Bucovina Rădăuţi (12 februarie) şi Bucovina Dărmăneşti (19 februarie).




























Comentarii