„Cu sârguinţă despre cartea de ştiinţă”

În organizarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina (SCLRB) şi a Colegiului Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, miercuri, 17 noiembrie,  s-a desfăşurat (cu respectarea restricţiilor aferente prezentei crize sanitare) manifestarea „Cu sârguinţă despre cartea de ştiinţă – aspecte semnificative din lucrările istoricului Ion Nistor”, al doilea eveniment din seria celor pregătite de SCLRB pentru a marca 150 de ani de la înfiinţarea binecunoscutului liceu din Rădăuţi.

Activitatea a debutat cu prelegerea „Ion Nistor – dimensiunile cultural-politice ale personalităţii”, susţinută de dr. Doina Iavni, de la Arhivele Judeţene Suceava. Între altele, doamna cercetător a configurat profilul intelectual al notabilului bucovinean – absolvent al actualului Colegiu Hurmuzachi, doctor în filosofie şi litere la Viena, profesor la Catedra de Istorie Sud-Est Europeană de la Facultatea de Litere a Universităţii din Cernăuţi, rector vreme de două decenii (1920-1940) al amintitei Universităţi, membru al Academiei Române şi director, o scurtă perioadă, al Bibliotecii celui mai important for ştiinţific din ţara noastră, conducător al revistelor „Junimea literară” şi „Codrul Cosminului” ş.a. –, a indicat principalele borne ale activităţii sale politice, de la fondarea Partidului Democrat al Unirii (1919; avea să fuzioneze cu Partidul Naţional Liberal în 1923), luările de poziţie întru urgentarea unificării administrative a Bucovinei cu România şi (mai mult decât) polemicile cu „autonomiştii” grupaţi în jurul lui Iancu Flondor până la reuşitele din mandatele ministeriale (spre pildă, în timpul guvernului Tătărescu din anii de după Marea Criză, în calitate de titular al portofoliului Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirii Sociale, a derulat cu succes programe pentru „creşterea competenţei forţei de muncă”) şi perioada în care a suportat represiunile regimului „democrat-popular” (a fost arestat în „noaptea demnitarilor” – 5-6 mai 1950 – şi încarcerat fără vreo decizie judecătorească la Sighet) şi a socotit că, prin întreaga sa operă şi activitate, ne-a dovedit că „a scrie istorie şi a face istorie” (a se vedea expresia care a căpătat notorietate, nu doar printre istorici, mulţumită academicianului Alexandru Zub) nu reprezintă comandamente inseparabile, ci numai repere mult prea afectate de pretenţiile „dualismelor elementare”.

Nu mai puţin interesante au fost susţinerile incluse în comunicarea „Istoria Basarabiei, consideraţii asupra primei sinteze istoriografice cu privire la teritoriul dintre Prut şi Nistru”, alcătuită şi înfăţişată publicului de profesorul Cristi Puha (Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus). Domnul Puha a arătat că lucrarea – una de popularizare dacă avem în vedere lipsa aparatului critic ori scriitura în cuvinte simple şi potrivite, aleasă pentru o cât mai eficientă comunicare cu publicul larg – s-a concentrat, mai întâi, pe evoluţiile din Evul Mediu românesc, în care primii voievozi moldoveni au cuprins (nu doar) ţinuturile dintre Nistru şi Prut în stăpânirea lor „de la munte la mare” sau, într-o altă frazare, au conceput planurile politice în deplină legătură cu statornirea autorităţii lor asupra acestor pământuri; în veacurile care au urmat, pe fondul „împuţinării prestigiului statului moldav”, silit să accepte diferite „protecţii şi suzeranităţi” în funcţie de interesele puterilor (supra)regionale, ba chiar să asiste neputincios la conflicte între armate străine în interiorul graniţelor sale, au fost consemnate pierderi teritoriale, inclusiv pierderea părţii orientale a Moldovei în detrimentul Imperiului Rus. Anii de după raptul teritorial, consfinţit prin Pacea de la Bucureşti (1812), au fost caracterizaţi de eforturi puternice de rusificare din partea autorităţilor ţariste, de severa deteriorare a legăturilor economice, politice şi culturale cu fraţii de dincolo de Prut, de creşterile şi descreşterile pretenţiilor imperiale faţă de români şi Principatele Române/ România (mai ridicate după evenimente politico-militare favorabile ruşilor, ceva mai potolite când „actele şi faptele” din teatrele de război şi din cancelariile occidentale nu creau condiţii expansiunilor dinspre Est), dar şi de activitatea salutară a Bisericii ortodoxe, care a izbutit, cu ajutorul mănăstirilor şi a „şcolilor domneşti”, să constuiască un sistem de învăţământ funcţional, de fapt un reazem al rezistenţei naţionale în această provincie.

Domnul profesor Marian Olaru, directorul Institutului Bucovina al Academiei Române, a vorbit despre „istoricul Bucovinei şi opera sa” şi a insistat asupra felului în care diverşi cercetători şi publicişti români ori străini se raportează astăzi la activitatea ştiinţifică şi politică a lui Ion Nistor. Fostul ministru liberal, pe de o parte, este apreciat în chip diferit de cele trei „istoriografii principale” mult interesate de numeroasele „schimbări de statut” ale Bucovinei şi de evenimentele care au supraimpresionat existenţele trăitorilor din aceste teritorii în ultimele secole (pledoariile lui Ion Nistor referitoare la… relaţiile necesare, generale, repetabile şi stabile care au determinat Unirea Bucovinei cu România nu pot da naştere decât la interpretări doldora de negentropii, într-un univers caracterizat de „discursurile paralele” ale istoricilor români, ucraineni şi germani), este aşezat în ligă cu „personalităţile nefrecventabile” de unii dintre entuziaştii care se grăbesc să asocieze „conciliatorismul” epigonilor lui Aurel Onciul cu frazele ferchezuite „pe suport multiculturalist”, atât de convenabile erudiţilor clipei, ba chiar este pomenit laolaltă cu „fruntaşii” vieţii publice care au exhibat necinste, ipocrizie sau conduite încovoiate de înclinaţii mercantile, pe baza unor întocmiri din gazetele interbelice şi (imediat) postbelice, orchestrate de inamicii din politică, iar, pe de altă parte, este recomandat de realizările sale incontestabile, generate de faptul că a înţeles să acţioneze în interes naţional prin fructificarea contextului istoric (drept dovadă, a redactat „Actul Unirii” Bucovinei cu România în forma unui document în măsură să consfinţească o mare înfăptuire,  nu aidoma unei „scrisori de intenţie”), să se orienteze către excelenţă şi în viaţa academică, şi în activitatea de făuritor de periodice culturale, să comunice în permanenţă cu generaţiile de tineri studioşi şi cu oamenii simpli, dar expresivi întru păstrarea temeiniciei românismului.

Reuniunea din 17 noiembrie a fost edulcorată de prezenţa tinerilor pianişti Maria Molea şi Ioan Onisemiuc, care au oferit auditoriului fragmente din creaţiile lui Chopin („Nocturnă în do minor”), respectiv Schubert („Improptu Op. 90. No.2”) şi Beethoven („Sonata Lunii”). Artiştii menţionaţi, elevi la Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi”, sunt pregătiţi de profesorul Laurian Abălaşei.

CORVIN BEJINARIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: