În organizarea asociaţiei „Institutul Bucovina”

„Festivalul şanselor tale”, la a XVIII-a ediţie

> Este lansată campania „Cadoul din cutia de pantofi”, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urmând ca dulciuri, hăinuţe, rechizite şi jucării să fie distribuite în comunităţile sărace din judeţ

 Tradiţia lansată de asociaţia „Institutul Bucovina” în anul 2004, prin „Festivalul şanselor tale”, continuă şi în această toamnă, cu cea de-a XVIII-a ediţie, organizată în perioada 22-26 noiembrie, sub egida Anului european pentru accesul tuturor la educaţie. Spre deosebire de anul precedent, când situaţia pandemică a impus desfăşurarea exclusivă în mediul online, de această dată organizatorii au planificat activităţi în sistem hibrid, cele fizice fiind posibile cu public restrâns şi cu respectarea tuturor normelor legale impuse de autorităţi.

Conform unui comunicat de presă al asociaţiei, calendarul include lansarea proiectului „In Job. Incluziune pe piaţa muncii a tinerilor NEETs”. Astăzi are loc trainingul financiar din cadrul proiectului „Act4NGO”, cât şi o întâlnire online cu reprezentanţi ai asociaţiei „Centrul de Advocacy şi Drepturile Omului-CADO” şi ai Asociaţiei Consultanţilor în Dezvoltare Comunitară (ACDC), pentru lansarea campaniei de informare şi conştientizare în cadrul proiectului „Şcoala pentru toţi copiii! – II”, eveniment la care sunt invitaţi reprezentanţi ai şcolilor din judeţe precum Botoşani, Braşov, Constanţa, Cluj, Iaşi, Ialomiţa, Maramureş, Mureş, Prahova şi Suceava şi municipiul Bucureşti. În agendă sunt incluse mai multe întâlniri de management pentru câteva dintre proiectele naţionale, mâine membrii grupului de lucru „Green Economy” luând parte la un eveniment online susţinut de „Social Firms Europe – CEFEC”, o reţea în cadrul căreia iniţiatorii „Festivalului şanselor tale” deţin secretariatul general.

Cu prilejul campaniei de luptă împotriva sărăciei, în sistem hibrid, asociaţia „Institutul Bucovina” va participa la două întâlniri organizate de European Anti-Poverty Network (EAPN). Vineri este planificată lansarea campaniei de promovare a voluntariatului, prin intermediul proiectului „Pro Voluntariat – PRO VOL”. Ziua de vineri va fi încheiată prin lansarea oficială a campaniei „Cadoul din cutia de pantofi”, o tradiţie a lunii decembrie, prin care, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dulciuri, hăinuţe, rechizite şi jucării sunt colectate la sediul asociaţiei, iar mai apoi, distribuite în comunităţile sărace din judeţul Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI