Rădăuţi

Cinci migranţi din Bangladesh, depistaţi într-un autocar

Cinci persoane din Bangladesh, suspectate că au intrat ilegal în România, au fost depistate la Rădăuţi, în timp ce încercau să ajungă la Bucureşti.

Joi, 18 noiembrie, poliţiştii au oprit pentru control un autocar aflat în cursa Rădăuţi – Bucureşti. Pe lângă ceilalţi pasageri, în autobuz erau cinci bărbaţi care nu deţineau acte de identitate, dar aveau achiziţionate din autogara Tarsin Rădăuţi bilete de călătorie cu destinaţia Bucureşti.

Cei cinci au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru stabilirea identităţii. Dintre ei, unul singur vorbea engleza şi a precizat că toţi sunt din Bangladesh şi au vârste cuprinse între 27 şi 33 ani.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii Oficiului Român pentru Imigrări. Totodată, Poliţia a informat DSP Suceava pentru carantinarea celor cinci bărbaţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI