Cine e Daniel Negreanu, unul dintre cei mai cunoscuți jucători de poker din istorie?

Canadianul cu origini românești Daniel Negreanu este unul dintre cei mai cunoscuți și cei mai buni jucători de poker din istorie. El impresionează prin stilul său și este o sursă de inspirație pentru oameni din toată lumea.

Daniel Negreanu ocupă locul 3 în topul câștigurilor din poker din toată istoria. Premiile sale au ajuns în noiembrie 2021 la 43.988.973 de dolari. Cel mai mare câștig se ridică la 8.288.001 de dolari și a fost câștigat în 2014, la a 45-a ediție a World Series of Poker din Las Vegas. De altfel, el are 6 brățări WSOP, a ajuns la mesele finale de 45 de ori, iar de 148 de ori a încheiat în premii. Totodată, el mai are în palmares și două titluri World Poker Tour, iar de 24 de ori a terminat în bani.

Având acest palmares impresionant, Daniel Negreanu a devenit o sursă de inspirație pentru mulți oameni pasionați de online poker, care își doresc să aibă calitățile sale. De altfel, Negreanu a fost „profesor” de poker pentru numeroși oameni importanți, printre care s-au aflat și Ben Affleck, Tobey Maguire și Leonardo DiCaprio.

Un nume de referință în istoria pokerului

Daniel Negreanu impresionează prin stilul său relaxat din timpul jocurilor. Și acest lucru l-a ajutat să fie unul dintre cei mai apreciați jucători. În primă fază, Negreanu a fost pasionat de biliard, însă prietenii săi de la clubul la care juca l-au ajutat să decopere și pokerul. Pe măsură ce anii au trecut, pokerul a devenit mai mult decât o simplă pasiune pentru jucătorul cu origini românești.

Astfel, la vârsta de 21 de ani, Neagreanu a ajuns în Vegas, dar primii pași în capitala mondială a distracției nu au fost tocmai ușori. Luptător din fire, Negreanu nu a cedat și a reușit să depășească mai multe obstacole în cursa spre elita pokerului. Pentru a izbi în acest domeniu, el a studiat și psihologia adversarilor și controlul propriilor emoții.

Primele rezultate majore au început să apară în 1998, an în care Negreanu a terminat pe locul 1 la WSOP și a câștigat astfel prima sa brățară de aur. Timp de șase ani, până în 2004, el a fost cel mai tânăr om din istorie câștigător al unei brățări de aur la WSOP. Jocul lui Negreanu s-a îmbunătățit de la an la an și astfel canadianul a început să primească din ce în ce mai multă recunoaștere în poker. În aceste condiții, în 2004 el a fost desemnat WSOP Player of the Year și WPT Player of the Year, două titluri de prestigiu din palmaresul său.

Ce legături are Daniel Neagreanu cu România?

Daniel Negreanu este născut în Canada, dar părinții săi sunt români. Ana și Constantin Negreanu au plecat din țara noastră în 1967 în Canada, cu gândul de a avea o viață mai bună. Deși a efectuat studiile în Canada, Daniel a învățat limba română de la părinții săi, iar în ultimii ani a vizitat România de mai multe ori. De altfel, el a mărturisit că iubește mâncarea românească, preferatele sale fiind mămăliga și salata de vinete.

De asemenea, într-un interviu acordat cu câțiva ani în urmă, Negreanu a mărturisit că a urmărit și echipa națională de fotbal a României. El a fost fanul „tricolorilor” la Cupa Mondială din 1994, când echipa noastră a fost învinsă în sferturile de finală de Suedia.

Daniel a vorbit într-un interviu acordat Adevărul despre drumul său în poker și relația cu părinții. Astfel, el a declarat că părinții săi l-au îndemnat să studieze mai întâi, dar ulterior l-au înțeles când a ales o carieră în poker.

„Nu m-am gândit niciodată la alt job. Pentru mine, pokerul este un sport de performanţă. Am început să-l joc pentru că îmi dădea libertatea pe care o vroiam, chiar dacă mama la început nu a fost de acord şi îmi spunea „Daniel, lasă pokerul. Du-te la şcoală”. Am renunţat la învăţământ la 16 ani, dar este exact ceea ce vreau să fac. Sunt un om absolut normal. Când am timp, îmi place foarte mult să joc golf. De asemenea, îmi place să stau cu prietenii la o bere, la televizor. Nu ies prea mult”, a spus Daniel Negreanu într-un interviu acordat Adevărul.

Pentru mulți oameni, Daniel Negreanu este unul dintre cei mai buni jucători din istorie. Aprecierea de care se bucură este evidențiată și de faptul că actori faimoși precum Leonardo DiCaprio, Tobey Maguire și Ben Affleck au luat lecții de la el în încercarea a deveni mai buni. În plus, Negreanu a putut fi văzut și în diverse filme, unul dintre cele mai cunoscute fiind X-Men Origins: Wolverine (2009). A fost realizat chiar si un documentar despre viața sa, în care oamenii au putut să îl cunoască și în alte ipostaze și au putut afla că „determinare, ambiție și succes” sunt cuvintele care îl definesc. În plus, Negreanu a scris și cartea „Power Hold’em Strategy”, în care fanii săi au putut afla câteva secrete din strategiile sale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: