> Se va înfiinţa şi un dispecerat judeţean pentru apelurile la 112 în cazul persoanelor rătăcite, dispărute sau accidentate în zona montană sau cu grad de dificultate ridicat
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava Niculai Barbă a anunţat că autorităţile judeţene se pregătesc de creşterea capacităţii de intervenţie a Serviciului Public Salvamont Suceava, în contextul dezvoltării turismului montan în judeţ.
Potrivit acestuia, în şedinţa de joi a Consiliului Judeţean urma să se propună aprobarea suplimentării statului de funcţii a Serviciului Public Judeţean Salvamont Suceava cu două posturi de salvator montan.
„Vom putea crea două echipe de salvatori montani angajaţi cu normă întreagă pentru a putea asigura activitatea de salvare şi prevenire a accidentelor în zona montană la nivelul judeţului Suceava” a spus Barbă.
Vicepreşedintele CJ Suceava a adăugat că, de asemenea, se propune înfiinţarea, în cadrul Salvamont Suceava, unui dispecerat judeţean care să preia apelurile prin 112 în cazul persoanelor rătăcite, dispărute sau accidentate în zona montană sau în zonele cu grad de dificultate ridicat.
De menţionat este că Serviciul Public Salvamont Suceava întreţine 56 de trasee turistice montane omologate, care însumează peste 600 de kilometri, 165 trasee de escaladă în Masivul Rarău şi peste 200 km traseu de cicloturism. (N.B.)


























Comentarii