Noua zonă de agrement de pe malul râului Suceava a fost deschisă pentru public

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunţat, vineri, că noua zonă de agrement de pe malul râului Suceava este oficial deschisă.

„Sper ca sucevenii să aprecieze şi să se bucure de noua zonă de agrement din oraşul nostru” a spus Ion Lungu.

Viceprimarul Lucian Harşovschi a arătat că parcul se întinde pe o suprafaţă de 155.560 mp, pe care s-au amenajat: spaţii verzi (140.050 mp), alei pietonale şi piste pentru biciclişti (9.755 mp), un teren de tenis de câmp, două terenuri de badminton/volei, o platformă de fitness şi o platformă pentru evenimente culturale.

Întreaga zonă este dotată cu mobilier urban, sisteme de iluminat prin corpuri tip spot îngropate, sisteme de irigaţii şi va avea acoperire Wi-Fi.

Valoarea eligibilă a proiectului european este de 16.004.595,86 lei, cu o contribuţie a municipalităţii de 2%.

„Dincolo de toate discuţiile cu privire la această investiţie, sunt sigur că de noua zonă de agrement se vor bucura foarte mulţi suceveni” a transmis viceprimarul.

El a subliniat că toată suprafaţa nou construită se află în zona de protecţie la inundaţii a râului Suceava.

Această nouă zonă de agrement a fost efectuată prin proiectul „Revitalizare spaţiu public urban din municipiul Suceava”, cu o valoare totală de 16.264.015,87 lei, fiind realizată de asocierea SC General Construct SRL Suceava şi SC Art Peisaj SRL Suceava, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate.

Zona de agrement a fost amenajată pe o suprafaţă de 15,5 ha, pe o lungime de un kilometru, având prevăzute facilităţi pentru activităţi sportive, plimbări şi divertisment.

Lucrările au început în ianuarie 2020 şi au fost recepţionate în octombrie a.c. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI