> Manifestarea este prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la naşterea celui mai mare lingvist român
Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării, organizează, în perioada 20 – 26 septembrie a.c., „Săptămâna Eugeniu Coşeriu la USV”.
După cum v-am informat pe scurt în ediţia de ieri, „manifestarea este prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la naşterea celui mai mare lingvist român, Profesorul Savant Eugeniu Coşeriu” au transmis organizatorii.
…Tübingen, Zürich, Montevideo, Buenos Aires, Vigo, Paris, Bălţi, Chişinău, Cernăuţi, Cluj-Napoca, Iaşi, Suceava, Mihăileni sunt doar câteva dintre punctele geografice în care Anul Centenar Eugeniu Coşeriu 2021 şi-a găsit ecou, a subliniat USV.
Biblioteca universităţii sucevene organizează expoziţia de carte şi periodice intitulată „Eugeniu Coşeriu – 100 de ani de la naştere”, al cărei vernisaj s-a desfăşurat ieri.
Documentele prezentate fac parte din fondul Bibliotecii USV: volume de autor, acte ale unor manifestări ştiinţifice, anale ale unor universităţi, periodice din biblioteca personală a lingvistului Eugeniu Coşeriu. În luna mai 2019, Biblioteca USV a primit o importantă donaţie de publicaţii din partea „Arhivei Eugeniu Coşeriu” de la Universitatea din Tübingen Germania. Peste 5.000 de exemplare de periodice au îmbogăţit fondul ştiinţific al bibliotecii universitare.
În perioada 24 – 26 septembrie, va avea loc, la Chişinău, cea de-a XVI-a ediţie a Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului Eugeniu Coşeriu, manifestare itinerantă Suceava – Cernăuţi – Chişinău, păstrătoarea, continuatoarea şi dezvoltatoarea cea mai importantă şi solidă a metodei, a doctrinei şi a concepţiei integraliste asupra limbajului şi limbilor ce poartă numele lingvistului Eugeniu Coşeriu.
Născut la 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni din judeţul Bălţi al României (astăzi, în Republica Mol-dova), Eugeniu Coşeriu şi-a început studiile la şcoala din comuna natală, urmând apoi cursurile Liceului „Ion Creangă” din Bălţi. Studiile superioare le începe la Iaşi, unde este student al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, la Litere şi Filozofie, între 1938 şi 1940, şi le continuă în Italia, ca bursier al statului român. În 1944, obţine la Roma titlul de doctor în litere. Cinci ani mai târziu, obţine la Milano şi titlul de doctor în filozofie.
Între 1951 şi 1963, este profesor de lingvistică generală, lingvistică indo-europeană şi romanică la Universitatea din Mondevideo (Uruguay). Din 1960, este profesor pentru lingvistică generală la Universitatea din Coimbra (Portugalia) şi pentru lingvistică romanică la universităţile din Bonn şi Frankfurt pe Main (Germania). Din 1963 până la sfârşitul vieţii (2002), a fost profesor de filologie romanică al Universităţii din Tübingen (Germania).
A susţinut mai multe conferinţe la USV între anii 1992 – 2001, când a participat la cinci ediţii ale Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului.
Este Doctor Honoris Causa în peste 50 de mari universităţi din întreaga lume, inclusiv al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, în anul 1999.
În anul 1992, a primit titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava. (N.B.)




























Comentarii