Ion Lungu e convins că a ales „echipa câştigătoare” a Congresului PNL

> Ion Lungu şi Gheorghe Flutur susţin candidatura lui Florin Cîţu la preşedinţia PNL

Preşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, primarul Ion Lungu, şi-a exprimat, sâmbătă, încrederea că a ales „echipa câştigătoare” a Congresului PNL.

Lungu a spus că a participat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, la şedinţa Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal, în care s-au aprobat modificările propuse la Statutul PNL.

„Ne pregătim pentru Congresul Partidului Naţional Liberal, din data de 25.09.2021. Am convingerea că moţiunea «România Liberală», a Domnului Prim-ministru Florin Cîţu va fi câştigătoare” a transmis Ion Lungu.

La alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL este înscris în cursă şi actualul preşedinte, Ludovic Orban, care a fost singurul prim-ministru ce a participat la învestirea în funcţie a primarului Sucevei, Ion Lungu.

Ludovic Orban a ţinut să participe, în urmă cu un an, la instalarea în funcţia de preşedinte al CJ Suceava a lui Gheorghe Flutur, după care a mers la şedinţa de constituire a CL Suceava şi la învestirea lui Ion Lungu în funcţia de primar.

În urmă cu un an Ludovic Orban era foarte apreciat de liderii liberali suceveni, care însă au anunţat ulterior că nu-l susţin pentru preşedinţia partidului, iar noul „far călăuzitor” este Florin Cîţu.

În ianuarie 2021, când lui Ludovic Orban i s-a cerut demisia pentru rezultatul alegerilor parlamentare, Ion Lungu spunea că Orban chiar şi-a întărit poziţia în partid şi că îl apuca râsul când vedea cine erau cei care cereau demisia acestuia.

„Dacă iar mai ies băieţii ăştia şi spun că vor să-l schimbe, te apucă râsul. Parcă aţi mai încercat şi altădată. Cumva, povestea a fost dusă în derizoriu. Din toată povestea asta, domnul Ludovic Orban a ieşit întărit” a spus Lungu.

Liderul liberal sucevean a mai declarat atunci că îl respectă pe Ludovic Orban, pe care îl cunoaşte de ani de zile şi care susţine proiectele de dezvoltare din Suceava. „Sigur, este azi preşedintele PNL, îl respectăm, eu îl respect pentru că îl cunosc de atâţia ani de zile. Nu ştiu dacă va fi prea curând un preşedinte de partid, un prim-ministru care să vină de cinci ori într-un an la Suceava. A fost alături de Suceava, de suceveni, în proiecte mari pe care le avem şi este în continuare, prin poziţia de preşedinte de partid, de preşedinte al Camerei Deputaţilor.” (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI